Fondul Monetar Internaţional a anunţat vineri că deblochează a cincea tranşă din împrumutul său pentru Grecia, în valoare 3,2 miliarde de euro, potrivit AFP.
Consiliul de administraţie al FMI a votat pentru a pune această sumă la dispoziţia Atenei, în cadrul împrumutului de 30 de miliarde de euro acordat în mai 2010, scrie Fondul într-un comunicat.
Directoarea generală a Fondului, Christine Lagarde, a afirmat că Grecia nu va ieşi din criza în care se află decât dacă creditori privaţi participă la salvarea ei.
"Viabilitatea Greciei depinde în mod esenţial de o aplicare viguroasă şi detaliată a programului de ajustare, fără a lăsa loc derapajelor, de continuarea sprijinului partenerilor europeni şi de implicarea sectorului privat", a explicat ea, încurajând guvernul grec să rămână ferm pe poziţii.
"Programul dă rezultate importante: deficitul bugetar este pe cale să se diminueze, economia - să se reechilibreze şi competitivitatea - să se amelioreze", a afirmat dna Lagarde,
"Cu toate acestea, cu multe reforme structurale aplicate în continuare, provocări considerabile rămân pentru politica economică", a adăugat ea.
Potrivit ei, "aplicarea reformelor structurale trebuie accelerată. Aceasta va contribui la obţinerea sinergiilor, de tipul celor între privatizări şi reducerea barierelor administrative în calea investiţiilor".
Printre elementele care trebuie reformate, ea a citat "povara apăsătoare a fiscalităţii asupra muncii şi sistemul judiciar ineficient".