Maria Moldovan şi Ana Mureşan fac parte dintre puţinele familii care se mai ocupă de cultivarea ridichilor de Apahida. Climatul economic nefavorabil, este pe cale să lase din această străveche ocupaţie a apahidenilor – ocupaţie care cândva a adus faimă comunei – doar amintirea.

Zi caniculară de vară. Rar trece câte o maşină pe drumul principal al comunei. Traficul este deviat pe centurile ocolitoare. Doar localnicii sau cei care au treabă în comună bântuie pe şosea. Cele două femei stăteau la umbră, pe veranda casei cu o tarabă cu legume aflată în faţa porţii larg deschise. Maria Moldovan are 68 de ani şi practică grădinăritul de când se ştie. “Părinţii mei au fost grădinari, aşa că în familia noastră cultivarea ridichilor este o activitate care se practică de mai bine de 100 de ani” – a spus Maria Moldovan. Ana Mureşan i-a confirmat spusele. “De ce sunt celebre ridichile noastre? Păi, simpu… pentru că nu se fac nicăieri altundeva, decât aici, la noi, în Apahida. Nu se fac nici la Jucu, nici la Sânnicoară. Secretul îl reprezintă pământul nost’ care este foarte bun. E un pământ nisipos, exact pe gustul ridichilor. Asta contează!”, spune Maria Moldovan.

Ana Mureşan adaugă “Acuma nu se mai cultivă ridichi albe, ci doar cele roşii, de lună. Se spune că sămânţa lor este adusă din Ungaria”. “Apăi, cât e de adevărată povestea asta, nu ştiu” – completează Maria Moldovan.

Femeia mai spune că ”Înainte, să ştiţi că şi noi am făcut sămânţă. Se făcea sămânţă de Apahida, sămânţă din an în an. Sunt ridichi pe care le semănăm în luna martie, iar după ce ajungeau la maturitate, le smulgeam şi le lăsam să se ofilească 2-3 zile. Apoi li se rupeau frunzele. Nu în totalitate. Le lăsam frunze cam cât de un lat de mână, după care se băgau în pământ. Şi alea ţâpau frunze noi şi făceau sămânţă. Aşe s-or făcut ridichile de s-or înmulţât. Dacă le laşi în pământ, nu mai fac să