Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afacerile SUA cu FAMILIILE REGALE din Orientul Mijlociu. Vezi cum îşi cumpără americanii prezenţa militară în zonă

Publicat in Gandul, sâmbătă 9 iulie 2011 ·

Oficial, Statele Unite nu plătesc alte guverne pentru dreptul de a le folosi bazele militare. Totuşi, pentru a putea duce războaiele din Irak şi Afganistan, în ultimii ani Pentagonul a ajuns să se bazeze pe o reţea de baze militare din Orientul Mijlociu, pe care le plăteşte într-un mod neobişnuit, arată o investigaţie a Newsweek.

Bazele militare pe care americanii le folosesc în Abu Dhabi, Kuwait şi Bahrain nu sunt gratis, iar publicaţia a descoperit că Pentagonul a încheiat contracte cu dedicaţie în valoare de peste 14 miliarde de dolari, cu firme controlate de familiile aflate la putere în zona Golfului Persic.

Cel mai bogat dintre Emiratele Arabe Unite, Abu Dhabi, adăposteşte baza americană aeriană de la Al Dhafra, care este un nod esenţial de alimentare cu combustibil în regiune. Familia Nahyan conduce acest emirat şi controlează şi compania naţională de petrol - ADNOC. Newsweek a descoperit că tot combustibilul folosit de aeronavele americane de la Al Dhafra este cumpărat de la compania ADNOC. Din 2005, SUA au plătit acestei companii, şi indirect familiei Nahyan, aproximativ 5,2 miliarde de dolari.

"În principiu, ne cumpărăm prezenţa acolo. Este un quid pro quo tacit", a spus pentru Newsweek Alexander Cooley, profesor la Barnard College. Deşi SUA plătesc chirii proprietarilor de terenuri din străinătate, acestea nu includ şi drepturile de a folosi baza militară. Acestea fac obiectul acordurilor dintre cele două guverne.

În SUA există, în că din 1984, Legea Competiţiei în Contractare, care obligă la licitaţii competitive, pentru a scădea preţul şi a creşte calitatea produselor pe care guvernul vrea să le cumpere. Există totuşi câteva excepţii de la lege, iar în cazul Abu Dhabi a fost invocată exact una dintre ele. Pentagonul a justificat achiziţia invocând legea din Emiratele Arabe Unite, însă nu a putut să specifice despre care lege este

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO.Doliu în lumea muzicii Artistul american D’Angelo a murit la doar 51 de ani

Ziua Constanta acum 20 minute
Cunoscutul artist american D’Angelo, unul dintre cei mai influenți muzicieni de soul ai generației sale, a murit la vârsta de 51 de ani, potrivit informațiilor confirmate de surse apropiate familiei pentru TMZ, scrie Daily Mail. Câștigător a patru p

„Guvernare fără PSD nu se poate”. Olguța pune presiune pe Bolojan: „Ne retragem din Coaliție dacă propunerile noastre nu trec”

Adevarul acum 24 minute
Vicepreşedintele PSD Lia Olguţa Vasilescu, primar al municipiului Craiova, a amenințat cu retragerea PSD de la guvernare dacă proiectele partidului nu vor fi acceptate la nivelul coaliției.

Bogdan Ivan, criticat pentru declaraţia că avem cea mai scumpă energie din Europa: Cifrele vorbesc de la sine / Nu este o exagerare, ci o realitate confirmată de date oficiale / Este de datoria noastră să recunoaştem problema şi să acţionăm

News.ro acum 30 minute
Ministrul Energiei, Bogdan Iva, criticat după declaraţia sa potrivit căreia avem cea mai scumpă energie din Europa, raportat la puterea de cumpărare, a afirmat, marţi seară, că ”cifrele vorbesc de la sine”. Prezentând date din surse oficiale, minist

Moment de respiro în criza din Franţa? Premierul Lecornu suspendă reforma pensiilor până după alegerile prezidenţiale din 2027. Socialiştii renunţă pentru moment la moţiunea de cenzură

News.ro acum o ora
Premierul francez Sébastien Lecornu pare să fi reuşit să evite pentru moment „criza regimului Macron”. Prim-ministrul a anunţat marţi în faţa Adunării Naţionale suspendarea reformei pensiilor, simbol al preşedinţiei Macron, obţinând clemenţa, cel pu

Fondul Monetar Internaţional a revizuit în scădere la 1% estimările ce privesc avansul economiei româneşti în acest an

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, până la 1%, de la 1,6% cât prognoza în luna aprilie şi 3,3% cât era avansul indi

Comisia Europeană vrea extinderea „zidului anti-drone” pentru a proteja întregul continent. Statele din sud şi vest s-au plâns că proiectul ignoră amenințările din regiunile lor

HotNews acum 3 ore
Comisia Europeană a propus extinderea iniţiativei ce prevede așa-numitul „zid anti-drone” pe flancul estic al Europei pentru a proteja întregul continent, după ce unele regiuni s-au declarat excluse, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali ai

Românii pot beneficia de consultații și analize gratuite, indiferent dacă sunt sau nu asigurați. Ce servicii pot primi de la medicul de familie

Adevarul acum 40 minute
Ministerul Sănătății încurajează toți românii, fie că sunt sau nu asigurați medical, să meargă periodic la medicul de familie pentru consultații și analize gratuite. „Fii prevăzător și încrezător mergi la medicul tău de familie pentru a-ți verifica

O polițistă din Timiș, premiată de Ministrul de Interne după ce a salvat viața unei femei

Press Alert acum o ora
O polițistă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș a fost premiată astăzi la București de către ministrul Afacerilor Interne, fiind recompensată pentru curajul și devotamentul de care a dat dovadă într-o misiune. Este vorba despr

Unul dintre bărbaţii căutaţi pentru furtul a aproape 10 milioane de lei dintr-un oficiu poştal din Timişoara, prins în Italia, unde se ascundea într-un apartament

HotNews acum 4 ore
Unul dintre bărbaţii suspectaţi că au furat aproape 10 milioane de lei din sediul unui oficiu poştal din Timişoara a fost prins în Italia. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, are pe numele său un mandat de arestare preventivă, emis în lipsă. El se asc

Un adolescent din Arad a fost trimis în judecată după ce a lovit un băiat de 12 ani care ulterior a murit

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un adolescent de 16 ani a fost trimis în judecată, după ce a lovit un băiat de 12 ani, iar victima a murit în spital două săptămâni mai târziu, a informat, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ara

Vremea

București
acum

13°
mar.

9°/16°
mie.

11°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

mar.

6°/13°
mie.

2°/13°
joi

9°/15°
vin.

6°/17°
Constanta
acum

12°
mar.

9°/14°
mie.

11°/16°
joi

12°/14°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

mar.

5°/13°
mie.

6°/13°
joi

5°/13°
vin.

6°/15°
Timisoara
acum

10°
mar.

9°/16°
mie.

8°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/16°