Cornelia Fetea (60 de ani) este una dintre cele 40.230 de persoane care au fost deportate de regimul comunist în Câmpia Bărăganului, la 18 iunie 1951. După şase ani de chin, s-au întors acasă. Femeia retrăieşte cu groază momentul evacuării din satul natal, disperarea părinţilor şi a bunicilor săi, aruncaţi cu toţii într-un tren, fără apă sau mâncare.

Cornelia Fetea este unul dintre cei peste 40.000 de bănăţeni din zona de câmpie şi de munte, al căror destin s-a schimbat dramatic într-o singură zi. Este vorba despre 18 iunie 1951, atunci când zece mii de familii au fost smulse brutal din casele lor şi puse să îi împacheteze ce au mai de preţ.

Cornelia şi familia ei trăiau în comuna Răcăşdia, judeţul Caraş-Severin. În doar două ore, trebuia să fie prezenţi în gară, pregătiţi pentru plecare. Vina lor a fost doar că erau fruntaşii satelor şi îşi petreceau zilele muncindu-i pământul din zorii zilei şi până seara târziu. Cornelia Fetea are acum 60 ani, dar îşi aminteşte ziua de 18 iunie cu mare claritate. „Ziua a fost diabolic aleasă, chiar a doua zi de Rusalii, de sărbătoare, ca să amplifice şi mai mult suferinţa noastră. Retrăiesc cu groază momentul evacuării, disperarea părinţilor şi a bunicilor mei.

Calvarul a început într-o gară", povesteşte femeia. Zeci de vagoane de marfă, pline cu oameni gospodari şi vite o aşteptau pe Cornelia, care a reuşit cu greu să se cuibărească într-unul dintre vagoane. „Mă îngrijora mulţimea disperată. Era un murmur de agitaţie de nedescris, iar drumul a fost marcat de temeri, foame, sete şi căldura unei zile toride de iunie", spune femeia. Îi aminteşte şi acum mulţimea de vite din vagoane, printre care oamenii încercau să îşi facă loc. „Eram o copilă, mi-am găsit cu uşurinţă un loc în care să mă cuibăresc. Cu ochii mari şi foarte atentă, încercam să desluşesc ceea ce se întâmplă în jurul meu, dar nu puteam să î