Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CASE DE VACANŢĂ: Cât te costă să închiriezi o vilă pe Coasta de Azur cu discount

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 9 iulie 2011 ·

În plin sezon estival, pe Coasta de Azur sunt puţine proprietăţi libere la închiriere, până la sfârşitul lui august. Cele pe care proprietarii nu au reuşit să le închirieze din timp, acum sunt pe piaţă cu discount.

Tarifele, atenţie, pe săptămână variază între 1.300 euro, pentru locuinţe situate în localităţi apropiate zonei de litoral şi 23.500 euro, pentru reşedinţe situate lângă mare în staţiuni vedetă, precum Saint Tropez, Cannes sau Nisa.

Vila din imagine se află în Saint Tropez, o zonă exclusivistă, unde se găsesc cele mai bine cotate plaje mondene din lume şi este disponibilă de pe 16 iulie. Proprietarul cere între 6.000 euro şi 9.850 euro pe săptămână şi acesta este un tarif de last minutes, cu reducere, pentru că anul viitor, în lunile iunie şi iulie proprietarul şi-a propus să obţină 12.000-13.000 euro pe săptămână. Pentru perioade mai mari de o săptămână, se oferă reducere şi mai mare la tarif. O condiţie impusă de proprietar este ca intrarea - ziua de începere a sejurului să se facă duminica.

Proprietatea are un teren de 3.500 mp, care asigură intimitate şi celor mai pretenţioşi chiriaşi. Ambianţa de vacanţă este completată de o grădină mediteraneană, în terase, un teren de tenis, o piscină şi un jacuzzi în aer liber.

Zona de living are o suprafaţă totală de 350 mp, fiind dispusă pe două nivele, cu terase generoase, de unde se vede marea şi staţiunea Saint Tropez. În total, reşedinţa de vacanţă dispune de şase dormitoare uriaşe tip apartament, complet mobilate şi utilate cu aparatură electronică de ultimă generaţie. Şi pentru că vara e fierbinte la Saint Tropez, toate spaţiile interioare au asigurat aerul condiţionat.

În Saint Tropez sunt de închiriat vile şi mult mai scumpe, care ajung la 23.500 euro pe săptămână.

Ca alternativă mai puteţi găsi câteva zeci de vile de închiriat, în anunţurile imobiliare din revistele de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE vine cu explicații, după ce un român a fost expulzat din Serbia din motive de „securitate naţională”

Adevarul acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe a transmis joi, 23 ianuarie, explicații despre incidentul din Serbia, în care mai mulți tineri, prin care și un român, au fost legitimați şi conduși la sediul unei secţii de poliţie. Ulterior, au fost expulzați.

Oscar 2025. Sebastian Stan nominalizat pentru „cel mai bun actor în rol principal” / „Emilia Pérez” şi „The Brutalist” domină lista

Mediafax acum 5 ore
Nominalizările pentru cea de-a 97-a ediţie a Premiilor Oscar au fost anunţate joi. „Emilia Pérez”, „The Brutalist” şi „Wicked” au dominat lista. Actorul cu origini române Sebastian Stan este nominalizat la categoria „Cel mai bun actor în rol princip

Marinarul din România şi colegii lui bulgari, răpiţi de rebelii Houthi din Yemen şi ţinuţi captivi mai mult de un an, au aterizat la Sofia - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Sindicatul Liber al Navigatorilor din Transportul Maritim anunţă, joi, că marinarul din România şi colegii lui bulgari, care au făcut parte din echipajul navei Galaxy Leader şi au fost capturaţi de rebelii Houthi din Yemen de mai bine de un an au at

VIDEO Laura Vicol spune că a zburat cu avionul privat împreună cu Marcel Ciolacu. „Bărbații din partid nu mă susțin”

HotNews acum 3 ore
Laura Vicol, fosta peședintă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților, a recunoscut că a zburat alături de liderul PSD, Marcel Ciolacu, cu avionul privat. „De câteva ori. Și cu dânsul și fără”, a afirmat ea, într-un scurt fragment video din emisiu

BAT este recunoscut ca Angajator de Top în România La nivel global, BAT este una dintre cele doar 16 companii care au primit certificarea Global Top Employer în 2025

News.ro acum 7 ore
Compania BAT este onorată să anunţe primirea certificării Top Employer în România, în urma unui proces complex de evaluare a angajatorilor cu cele mai bune practici în domeniul resurselor umane. BAT este un angajator strategic în România, cu circa 3

Moaștele Sfintei Împărătese Elena vor fi aduse de la Veneția la Mănăstirea Pantocrator

Ziua Constanta acum 2 ore
După Grecia în 2017, România este a doua țară ortodoxă care primește moaștele Sfintei, de când acestea sunt la Veneția. Moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, vor fi aduse în pelerinaj la Mănăstire

Atenţionare de călătorie transmisă de MAE - Cod roşu de vânt puternic în Scoţia şi Irlanda de Nord

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Scoţia sau în Irlanda de Nord, asupra faptului că autorităţile locale au emis avertizări meteorologice (cod roşu şi portoc

Oficial Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, reținut de procurorii DNA! Ce acuzații i se aduc

Ziua Constanta acum 8 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 ianuarie 2

Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat post-mortem pe Cornel Oţelea, în semn de omagiu pentru excepţionala sa carieră sportivă şi pentru întreaga activitate desfăşurată, atât în calitate de jucător, cât şi de antrenor

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi, decretul de decorare post-mortem a domnului general de brigadă în retragere Cornel Oţelea, în semn de omagiu pentru excepţionala carieră sportivă şi pentru întreaga activitate desfăşurată, atât în calitate d

MIPE: Peste 400 apeluri de proiecte, în valoare de 12,8 miliarde euro, vor fi deschise în acest an

Mediafax acum 4 ore
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a publicat joi calendarul apelurilor de proiecte care vor fi lansate în acest an în cadrul programelor prin care este implementată Politica de Coeziune 2021-2027. Este vorba de 432 apeluri în v

Vremea

București
acum

joi

2°/10°
vin.

5°/11°
sâm.

5°/8°
dum.

4°/11°
Iasi
acum

joi

2°/8°
vin.

2°/6°
sâm.

3°/9°
dum.

4°/12°
Constanta
acum

joi

4°/10°
vin.

6°/10°
sâm.

5°/8°
dum.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/5°
vin.

2°/6°
sâm.

1°/6°
dum.

1°/8°
Timisoara
acum

joi

1°/11°
vin.

3°/8°
sâm.

2°/9°
dum.

3°/11°