Iertată fie-mi întârzierea cu care scriu despre un subiect foarte discutat cu o săptămână în urmă, dar rubrica mea s-a aflat în contratimp cu evenimentul.

Cum se ştie, doar 47 % din elevi au promovat anul acesta Bacalaureatul. Au fost licee şi colegii în care n-a existat niciun singur promovat. Discuţia a fost pe cât de aprinsă, pe atât de neconvingătoare. Cauzele au fost două. Prima a constat în politizarea problemei. A doua, în prezenţa printre protagonişti a tot soiul de inşi, politicieni sau jurnalişti, care n-aveau decât puţine legături cu şcoala. Oamenii de şcoală n-au prea fost băgaţi în seamă.

Trebuie să amintesc din capul locului un lucru. Când era Andrei Marga ministrul învăţământului, s-a înregistrat o situaţie asemănătoare. Doar un an sau doi mai târziu, promovabilitatea s-a dublat. Este cât se poate de evident că faptul nu era normal. Nu există nicio explicaţie pentru o diferenţă atât de mare între promoţii apropiate. Am scris atunci un articol în care m-am întrebat ce se întâmplă. Sau era greşit modul de desfăşurare al examenului Marga sau era greşit acela al Ecaterinei Andronescu. Procentul din 2011, pe mine, cel puţin, nu mă surprinde. S-a dat vina pe dificultatea subiectelor. Pe dezinteresul elevilor. Pe lipsa de vocaţie a majorităţii profesorilor. Pe neatractivitatea materială şi morală a meseriei de dascăl. Toate acestea sunt, desigur, cauze reale ale eşecului a mai mult de jumătate dintre cei care s-au prezentat la Bacalaureat.

Dar mai este o cauză, pe care aş considera-o de fond şi anume declinul învăţământului în societatea românească de astăzi. Ideea însăşi de şcoală este aceea care se află în pericol. Dacă elevii nu învaţă este pentru că nu văd la ce le foloseşte să înveţe, în condiţiile în care reuşita socială nu depinde de nivelul de şcolarizare. Dacă profesorii se duc la şcoală fiindcă n-au găsit ceva mai bun de făcut