Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Au mai bifat o campioană! Rapidul a învins şi pe Genk

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 9 iulie 2011 · ·

După Maccabi Haifa din Israel şi Wisla Cracovia din Polonia, Rapidul a mai învins o deţinătoare de titlu, pe Genk, din Belgia.

Giuleştenii continuă forma bună pe care au arătat-o în meciurile de pregătire şi au mai bătut o campioană. Ieri, a fost rîndul lui Genk, formaţie ce a triumfat sezonul trecut în Belgia. Chiar dacă, faţă de meciul cu Wisla, Răzvan a efectuat 7 modificări în primul "11", alb-vişiniii au evoluat la fel de bine.

VIDEO. CUM S-AU MARCAT GOLURILE

Presingul avansat al giuleştenilor e principalul motiv pentru care contracandidatele din Liga 1 au motive să se teamă. Belgienii au simţit pe pielea lor agresivitatea Rapidului. Mai ales în prima repriză, cînd rapidiştii au evoluat perfect, dominînd clar şi finalizînd 8 acţiuni de poartă!

A marcat "Messi"

Cel mai activ a fost Ciprian Deac, care pare că a început să se acomodeze în Grant. Mijlocaşul împrumutat de la Schalke a deschis scorul în minutul 9, după o acţiune personală. A intrat în centru şi a şutat pe jos de la 16 metri. Acesta a ajuns astfel la două goluri în patru partide jucate în tricoul vişiniu, o performanţă pentru fotbalistul care are doar 6 reuşite în toată cariera sa în meciuri oficiale!

Tot el a executat şi cornerul din minutul 40, cînd Oros l-a învins pe portar cu o lovitură de cap. Scorul putea fi mai mare la pauză, dar Sburlea, Pancu, Grigorie şi Marcos au ratat din situaţii bune. În plus, arbitrul le-a refuzat giuleştenilor un penalty, la Creţu.

Pauza îi înmoaie

Ca şi la partida cu Wisla, elevii lui Răzvan Lucescu au scăzut ritmul în repriza a doua, iar Genk i-a taxat imediat şi a marcat, după o ezitare a lui Oros. Ocaziile românilor s-au mai rărit, însă chiar şi aşa Cassio şi-a trecut în cont trei: o "foarfecă", un "cap" alături şi un şut reţinut de portar.

Pe final, Rapidul se putea vedea egalat, dar belgienii au lovit transversala

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 23 minute
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum 21 minute
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 50 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum o ora
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Tarifele lui Donald Trump forţează producătorii greci de ulei de măsline să caute pieţe alternative

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În faţa ameninţării impunerii unei taxe de 30% pe produsele europene, anunţată de preşedintele american Donald Trump, producătorii greci de ulei de măsline se reorientează rapid spre noi pieţe global

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 12 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°