Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Recurs respins: ÎCCJ a decis că Ioan Dobra şi ceilaţi trei “finanţişti” din Dosarul “Pomponio” rămân după gratii

Publicat in Alba24, sâmbătă 9 iulie 2011 ·

Cei patru funcţionari ai Finanţelor Publice Alba arestaţi preventiv în Dosarul “Pomponio” vor rămâne în continuare după gratii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţe a respins recursul formulat de aceştia împotriva deciziei Curţii de Apel Alba Iulia. Ioan Dobra, Dorin Conţan, Ioan Ispas şi Ioan Sârbu rămân în continuare în arest preventiv cel puţin până în 8 august.

În cazul în care instanţa de la Bucureşti ar fi admis recursul, mandatele de arestare ale acestora expirau în 9 iulie, iar cei patru ar fi fost liberi să plece acasă. Singura şansă a funcţionarilor în cauză mai este eliberarea sub control judiciar.

Cei patru funcţionari sunt acuzaţi că au sprijinit un grup infracţional constituit la firma “Pomponio” SA, care ar fi prejudiciat bugetul statului cu suma de 2,2 milioane de lei. Membrii grupului sunt, în acest caz, patronul “Pomponio”, Luca Anversa, fostul director general Cosmin Limbean şi două angajate ale firmei.

Reamintim că Ioan Sârbu şi Ioan Ispas au fost trimişi în judecată de procurorii DNA în urmă cu aproape două săptămâni, alături de omul de afaceri Eugen Lăpădat, patronul firmei “Europexpres” SRL Alba Iulia pentru luare şi dare de mită.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=31505

Cei patru funcţionari ai Finanţelor Publice Alba arestaţi preventiv în Dosarul “Pomponio” vor rămâne în continuare după gratii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţe a respins recursul formulat de aceştia împotriva deciziei Curţii de Apel Alba Iulia. Ioan Dobra, Dorin Conţan, Ioan Ispas şi Ioan Sârbu rămân în continuare în arest preventiv cel puţin până în 8 august.

În cazul în care instanţa de la Bucureşti ar fi admis recursul, mandatele de arestare ale acestora expirau în 9 iulie, iar cei patru ar fi fost liberi să plece acasă. Singura şansă a funcţionarilor în cauză mai este eliberarea sub control judiciar.

Cei patru funcţionari sunt acuzaţi că

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar, Ilie Bolojan, l-a desemnat pe Dacian Cioloș consilier onorific

Ziua Constanta acum o ora
Președintele interimar, Ilie Bolojan, a semnat astăzi, 18 martie 2025, un decret prin care îl desemnează pe Dacian Cioloș consilier onorific prezidențial. Potrivit comunicatului din partea Administrației Prezidențiale, Dacian Cioloș va fi numit în c

Femeie găsită moartă într-o cameră de hotel, la Timișoara

Press Alert acum 40 minute
O femeie a fost găsită moartă, marți, într-o cameră de hotel din Ghiroda, județul Timiș. Polițiștii fac cercetări. Potrivit IPJ Timiș, polițiștii au fost sesizați marți cu privire la faptul că o femeie a fost găsită decedată în camera unui hotel, de

Tânăr de 20 de ani, oprit după ce a încercat să intre într-un liceu cu o macetă. Dosar penal pentru port fără drept de arme periculoase

Ziare.com acum 45 minute
Un tânăr de 20 de ani a încercat să intre înarmat într-un liceu unde nu era elev, marți, 18 martie. Tânărul a fost oprit în timp ce încerca să pătrundă în clădire înarmat cu o macetă, iar poliția a deschis un dosar penal pentru „port sau folosire fă

George Simion, după raportul Comisiei de la Veneția: Ne dă DREPTATE! Vor veni și alte rapoarte

Gandul acum 40 minute
„Ne dă dreptate!”, spune George Simion despre raportul Comisiei de la Veneția referitor la comasarea alegerilor din 2024. Într-o postare pe Facebook, liderul AUR afirmă că „vor veni și alte rapoarte” și denunță „călcarea în picioare” a conceptului d

UFC anunță: Netbet partener oficial în Europa

Gazeta Sporturilor acum o ora
UFC FIGHT NIGHT: EDWARDS vs. BRADY Nicholas Smith, Vicepreședinte Senior TKO și Șef al Departamentului de Afaceri Internaționale UFC FIGHT NIGHT: EDWARDS vs. BRADY, Marcel Prioteasa, CEO NetBet 700 de milioane de fani 300 de milioane de urmăritori p

REPER cere USR să îşi retragă candidata din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Nicuşor Dan, singurul candidat pro-european cu şanse reale de a opri ascensiunea extremismului

News.ro acum 56 minute
REPER solicită marţi USR să îşi retragă candidata din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Nicuşor Dan, singurul candidat pro-european cu şanse reale de a opri ascensiunea extremismului. ”Democraţia nu este doar despre ce ne dorim noi, ci despre

Recorder: Nicușor Dan, însoțit în campanie de un fost colonel SRI. „Este o activitate de voluntariat”

HotNews acum 4 ore
Candidatul la alegerile prezidențiale Nicușor Dan a fost însoțit, atât la depunerea candidaturii, cât și la deplasările sale electorale prin țară de un fost colonel SRI. Primarul Capitalei a declarat că „am fost informat” despre statutul acestuia, c

Şeful Guvernului Hamas în Fâşia Gaza, Essam al-Dalis, şi alţi patru membri ai Guvernului, ucişi în atacurile israeliene, anunţă mişcarea

News.ro acum 3 ore
Şeful Guvernului Hamas în Fâşia Gaza, Essam al-Dalis, a fost ucis în atacurile aeriene israeliene din noaptea de luni spre marţi, soldate cu cel puţin 330 de morţi, majoritatea copii şi femei, anunţă marţi într-un comunicat mişcarea islamistă, relat

Mircea Abrudean, preşedintele interimar al Senatului, după întâlnirea comisiei speciale a Parlamentului cu delegaţia OCDE: Aderarea la OCDE nu e doar un obiectiv diplomatic, ci un proiect de ţară

News.ro acum 49 minute
Mircea Abrudean, preşedintele interimar al Senatului, a transmis după întâlnirea comisiei speciale a Parlamentului cu delegaţia OCDE că aderarea la OCDE nu e doar un obiectiv diplomatic, ci un proiect de ţară. ”România merge înainte spre OCDE! Adera

Actor rănit în timpul unei repetiţii, după ce a sărit de la trei metri înălţime, la Teatrul de Operetă. Poliția a deschis o anchetă

HotNews acum 3 ore
Un actor de 26 de ani a fost internat la spital, după ce s-a accidentat în timpul unei repetiții la Teatrul de Operetă din Sectorul 3 al Capitalei. Tânărul s-a aruncat, conform scenariului, de pe o platformă de la o înălțime de trei metri și s-a răn

Vremea

București
acum

mar.

1°/5°
mie.

0°/9°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
Iasi
acum

mar.

-1°/5°
mie.

1°/9°
joi

2°/12°
vin.

4°/15°
Constanta
acum

mar.

2°/6°
mie.

0°/8°
joi

4°/8°
vin.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/4°
mie.

-1°/7°
joi

0°/10°
vin.

2°/13°
Timisoara
acum

mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
joi

1°/12°
vin.

3°/14°