Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc: Absorbţia fondurilor europene este criteriu pentru remaniere. Dar remanierea nu se dezbate public

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 9 iulie 2011 · ·

Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, că absorbţia fondurilor europene este un criteriu pentru remanierea guvernamentală, dar că o remaniere nu se dezbate public, ci se anunţă la momentul potrivit, informează Mediafax.

Boc a declarat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, după semnarea unor contracte cu fonduri europene pe mediu, că niciun prim-ministru din lume nu dezbate public remanierile, ci aşteaptă momentul prielnic.

"Analizele activităţii guvernamentale se fac în permanenţă. Absorbţia fondurilor europene este un criteriu al evaluării activităţii guvernamentale, dar momentul concret nu este unul care să se dezbată public, ci este unul care se anunţă la timpul şi la momentul potrivit. Niciun prim-ministru din lume nu dezbate public remanierile guvernamentale. Face evaluările după criteriile activităţii Guvernului, fondurile europene reprezintă unul dintre criterii, ca şi stadiul investiţiilor, iar când are concluziile şi momentul prielnic, pur şi simplu le anunţă fără dezbateri prealabile. Acesta este specificul oricărui guvern din UE", a spus Boc.

Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a declarat, vineri, că miniştrii care nu au făcut performanţă trebuie remaniaţi, însă numai premierul decide acest lucru, ea adăugând că "întotdeauna găseşti pe cineva care să facă măcar cât ai făcut tu" şi că inclusiv la ministerul ei se putea face mai mult.

Şi secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se discută în partid despre remaniere, dar această "chestiune este exclusiv" sarcina premierului.

Premierul Emil Boc le-a reproşat miniştrilor că nu şi-au respectat angajamentele privind creşterea volumului de fonduri europene atrase, asumate inclusiv în şedinţa de guvern la care a participat şi preşedintele Traian Băsescu, şi le-a cerut explicaţii, solicitând şi un raport în maxim o săptămână.

La disc

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum 16 minute
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

Prognoza meteo joi, 12 decembrie. Vreme închisă şi precipitaţii uşoare. Unde sunt anunţate ninsori

Adevarul acum o ora
Vremea va fi predominant închisă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius şi ninsori slabe în zonele montane.

Instanța supremă ar putea pronunța decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea în dosarul Gala Bute

Ziare.com acum 14 minute
Instanţa supremă ar putea pronunţa, joi, 12 decembrie, decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a amânat, pentru 12 decembrie, pronunţarea unei decizii pe cererea dep

Consiliul JAI stabileşte, joi, data aderării noastre la Schengen cu graniţele terestre. Reuniunea de la Bruxelles începe în jurul orei 11.00, ora României

HotNews acum o ora
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor lua joi decizia aderării depline la spaţiul Schengen a României şi Bulgariei şi vor stabili de la ce dată se vor desfiinţa controalele la graniţele terestre, după ce Austria şi Olanda au fost de acord s

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 10 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Washingtonul a anunţat prima retragere israeliană din Liban după încetarea focului

News.ro acum 2 ore
Forţele israeliene au efectuat o "retragere iniţială" dintr-o localitate din sudul Libanului şi au fost înlocuite de soldaţi libanezi, în conformitate cu acordul de încetare a focului dintre Israel şi Hezbollah, a anunţat miercuri Comandamentul cent

Meta, TikTok şi Google vor fi obligate să plătească pentru ştiri din Australia. Care va fi taxa pe care giganții tech o vor achita editorilor

Libertatea acum 26 minute
Platformele digitale vor fi obligate să plătească o taxă pentru ştirile australiene, indiferent dacă încheie sau nu noi acorduri cu editorii, împiedicând companii precum Meta să ocolească codul de negociere pentru presă, informează ziarul The Guardi

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum 58 minute
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Evaluarea SpaceX a crescut la 350 de miliarde de dolari, compania răscumpărând acţiuni

News.ro acum o ora
Evaloarea companiei SpaceX, fondată de Elon Musk, a ajuns la 350 de miliarde de dolari în urma unei vânzări secundare de acţiuni, conform informaţiilor confirmate de CNBC. SpaceX şi investitorii săi au convenit să achiziţioneze acţiuni de la angajaţ

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 7 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°