Haosul care a pus stăpânire pentru câteva zile pe organizarea campionatului viitor pare să fi luat sfârşit. Oficialii FRF au decis vineri seară că nu mai este cazul să se mai schimbe încă o dată calendarul Ligii I din cauza cuplajelor care ar urma să aibă loc pe „Naţional Arena”.
Astfel, s-a decis ca în sezonul 2011/2012 să aibă loc doar două cuplaje, fiind vorba despre întâlnirile dintre Steaua şi Dinamo şi cele dintre Rapid şi Sportul Studenţesc. Acestea sunt programate în etapele 16 şi 33.
Iniţial, federalii nominalizaseră etapele cu numerele 4, 8, 12, 16, 20, 24, 28, 32 să se dispute sub forma cuplajelor de altădată, însă calendarul competiţional a fost prost făcut şi nu era posibilă împerecherea echipelor.
Cele patru formaţii bucureştene agreează varianta cuplajelor. Meciurile Rapid - Sportul şi Steaua - Dinamo se vor disputa unul după celălalt pe „Naţional Arena". Spectatorii vor asista la ambele întâlniri cu un singur bilet care, după opinia lui Mircea Sandu, „va avea un preţ mediu de aproximativ 20 de euro". Atât încasările, cât şi costurile de închiriere ale arenei vor fi împărţite egal între cele patru cluburi.