Conform unei decizii a Patriarhiei, atât căsătoriile, cât şi botezurile ar trebui să aibă loc numai în bisericile de parohie şi nu în mănăstiri. Sursa: REUTERS
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca slujbele de cununie să nu mai poată fi oficiate în mănăstiri. Acestea trebuie să aibă loc doar în bisericile de parohie.
Decizia a fost fundamentată pe două aspecte. Primul ar fi acela ca tânărul cuplu să încerce să se integreze de la bun început în comunitatea din care face parte, prin oficierea căsătoriei în biserica de parohie. De preferabil, duminica după slujbă. Al doilea motiv ar fi acela de a nu mai tenta călugării de la mănăstiri, căci aceştia ar putea fi ispitiţi de doamnele şi domnişoarele cochete, care participă la slujbele de cununie.
Încurcate sunt căile deciziei
Deşi hotărârea a fost luată încă de anul trecut, puţini sunt cei care o respectă. Asta pentru că încă funcţionează sistemul pilelor chiar şi la sfintele mănăstiri.
Este deja o axiomă sau aproape un truism că cele mai frumoase momente din viaţa unui om sunt căsătoria şi naşterea unui copil. Se spune că odată-n viaţă te însori, aşa că acest moment special trebuie pregătit cu cea mai mare grijă.
Mult mai sensibile sunt reprezentantele sexului frumos, care visează la această zi specială încă din copilărie. La magia zilei în care se vor îmbrăca în alb, în care pure şi neprihănite vor fi conduse la altar de alesul vieţii lor. De aici şi nevoia psihologică de a face din acestă clipă un eveniment cu totul şi cu totul deosebit, unic şi special.
“Vor fi amândoi un trup"
Conform dogmelor, nunta este cea de-a şasea taină a Bisericii. Căsătoria a fost rânduită de însuşi Dumnezeu, încă în Vechiul Testament. În cartea Facerii, căsătoria este descrisă prin cuvintele : "Nu e bine să fie omul singur. Să-i fac