Cel de-al 100-lea număr al Jurnalului de Duminică. Staţia cu numărul 100, într-o „călătorie de week-end” alături de dumneavoastră, cititorii noştri. O călătorie deloc simplă, în cursul căreia v-am dezvăluit şi continuăm să vă înfăţişăm o Românie minunat dezvăluită şi o lume întreagă frumos dezlănţuită. Eforturi. Emoţii. Împliniri. Interviuri. Lacrimi. Promisiuni. Întâlniri de neuitat cu oameni (atât oameni obişnuiţi, cât şi personalităţi - şi ele, de ce nu, cu latura lor… obişnuită) extraordinari. La cel dintâi număr s-a lucrat cu entuziasmul temerar al pionierilor. Am învăţat, am sperat, am plâns, am zâmbit, am cunoscut bucuria de a descoperi, după cum am mai spus, oameni extraordinari. Am lăsat clipele frumoase să se adune, le-am trăit şi le trăim încă. Numărul 100 aduce înţelegerea unui mister: importanţa călătoriei şi nu staţia finală. Gândul că avem partea noastră de contribuţie în această călătorie ne lasă pe buze un gust de neuitat: cel al speranţei. Tocmai de aceea, sperăm că am atins ceea ce altora le-a fost interzis: sufletul cititorilor.
Vă mulţumim, dragi cititori!
Cel de-al 100-lea număr al Jurnalului de Duminică. Staţia cu numărul 100, într-o „călătorie de week-end” alături de dumneavoastră, cititorii noştri. O călătorie deloc simplă, în cursul căreia v-am dezvăluit şi continuăm să vă înfăţişăm o Românie minunat dezvăluită şi o lume întreagă frumos dezlănţuită. Eforturi. Emoţii. Împliniri. Interviuri. Lacrimi. Promisiuni. Întâlniri de neuitat cu oameni (atât oameni obişnuiţi, cât şi personalităţi - şi ele, de ce nu, cu latura lor… obişnuită) extraordinari. La cel dintâi număr s-a lucrat cu entuziasmul temerar al pionierilor. Am învăţat, am sperat, am plâns, am zâmbit, am cunoscut bucuria de a descoperi, după cum am mai spus, oameni extraordinari. Am lăsat clipele frumoase să se adune, le-am trăit şi le trăim încă. Numărul 100 aduce înţele