Compania de Autostrăzi avea de achitat la finalul lunii mai peste 1,47 miliarde de lei către 525 de societăţi, potrivit datelor remise de companie, la solicitarea EVZ.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), avea de achitat la 31 mai, peste 1,47 miliarde lei, respectiv peste 359,3 milioane de euro. 525 de firme aşteptau banii promişi, fie că era vorba de câteva sute de milioane de lei sau de câţiva zeci de lei. Din totalul obligațiilor de plată, arieratele reprezentau circa 60%.
Cei mai mulţi bani îi au de recuperat de la CNADNR americanii de la Bechtel. Constructorul Autostrăzii Transilvania avea de încasat, la finalul lunii mai, 486,4 milioane de lei. Dacă Bechtel îşi va primi sau nu banii depinde şi de negocierile care au loc în această perioadă între CNADNR şi constructorul Autostrăzii Transilvania.
Şefa Companiei de Autostrăzi, Daniela Drăghia, declara, la începutul lunii iunie, că americanilor de la Bechtel li s-a solicitat reducerea costurilor cu circa 35% în limita standardelor de cost impuse de Ministerul Transporturilor.
"Nu am solicitat Bechtel rezilierea contractului, ci reeşalonarea datoriilor şi reducerea preţului de construcţie în standardele de cost impuse de minister", a spus Drăghia.
840 de milioane de lei trebuiau plătite către constructorii români
Din primele zece firme care au de recuperat bani de la CNADNR, opt aparţin unor oameni de afaceri din România. Valoarea sumelor pe care CNANDR le avea de achitat doar către aceste opt firme se ridica, la finalul lunii mai, la circa 840 de milioane de lei.
După Bechtel, cea mai mare datorie compania condusă de Daniela Drăghia o are către firma Romstrade deţinută de omul de afaceri Nelu Iordache. Romstrade are de recuperat de la CNADNR peste 233,3 milioane de lei.
O sumă importantă