Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toate aparatele din casă vor fi controlate, în curând, de o singură telecomandă

Publicat in Antena 3, duminică 10 iulie 2011 ·

Locuinţele de astăzi sunt tot mai bogate în aparate şi dispozitive electronice menite să ne facă viaţa mai plăcutăşi mai uşoară. Dar, pe măsură ce numărul lor creşte, ele devin mai greu de stăpânit. Există, însă, şi soluţii. Un reportaj BBC arată cum toate instalaţiile din casă pot fi "pilotate" cu o singură telecomandă, sau chiar cu un telefon mobil de ultimă generaţie.

Fiecare salon al electronicii de larg consum aduce noi invenţii atrăgătoare, pe care consumatorii abia aşteaptă să le vadă instalate şi la ei acasă.

Toate acestea fac, însă, locuinţa să semene cu o uriaşă maşinărie care-i poate intimida pe cei mai puţin obişnuiţi cu tehnica. Dar tot noile tehnologii le vin în ajutor. Astfel, tableta electronică, tot mai populară în prezent, poate deveni, prin conectări şi setări adecvate, o telecomandă pentru întreaga casă.

Într-adevăr, nu este vorba de a controla doar aparatura audio-video, ci multe elemente ale mediului de viaţă, ca intensitatea luminii artificiale sau cantitatea şi temperatura apei din baie.

Pentru ca totul să fie cât mai comod, lămpile şi aparatura sunt reprezentate pe ecran iar utilizatorul trebuie doar să le aleagă cu degetul. Desigur, pentru a ajunge la acest rezultat este nevoie de investiţii destul de consistente, mai ales pentru instalarea unei reţele de comunicare între diferitele dispozitive.

Aceasta pentru că, la un grad sporit de complexitate, comunicarea fără fir nu mai este fiabilă. Cel mai bine este ca reţeaua să fie instalată odată cu redecorarea casei, pentru a nu reface de prea multe ori finisajele. <

Reporterii de la BBC au găsit, însă, o soluţie şi pentru cei care ezită în faţa ideii de a-şi trage noi cabluri prin casă. Un mic emiţător cuplat la telefonul mobil îl preface pe acesta în telecomanda generală. Semnalul este transmis unui router şi, de acolo

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse Reuters: SUA şi Ucraina se pregătesc să semneze marţi acordul privind mineralele. Trump ar urma să-l anunţe în discursul din Congres

News.ro acum 36 minute
Administraţia preşedintelui american Donald Trump şi Ucraina intenţionează să semneze mult discutatul acord privind mineralele, au declarat marţi pentru Reuters patru persoane familiare cu situaţia. Preşedintele Donald Trump le-a spus consilierilor

Marius Tucă Show începe miercuri, 5 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Cancan acum 50 minute
Invitatul zilei este Victor Ponta, deputat, fost premier al României. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Cum vede Macron dorinţa lui Zelenski de a „relua dialogul” cu Donald Trump

Adevarul acum 21 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat marţi dorinţa omologului său ucrainean Volodimir Zelenski „de a relua dialogul cu Statele Unite ale Americii”, a indicat Palatul Elysée.

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 6 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

Senatorul republican Lindsey Graham comentează pozitiv postarea lui Zelenski: „Urmează zile mai bune” pentru Ucraina, crede el. Vineri, sugerase că Zelenski trebuie „să se schimbe sau să plece”

News.ro acum 2 ore
Senatorul republican Lindsey Graham a scris pe X că „urmează zile mai bune” pentru Ucraina, postând şi un emoji cu degetul mare în sus, ca răspuns la postarea preşedintelui Volodimir Zelenski în care şi-a afirmat disponibilitatea de a semna acordul

Cine este "preşedintele de rezervă" al Statelor Unite cât timp Trump îşi rosteşte discursul în Congres. Cum este desemnat și de ce

Ziare.com acum o ora
Discursul de marţi seară, 4 martie, al preşedintelui american Donald Trump va avea loc în faţa membrilor ambelor Camere ale Congresului şi a întregii linii de succesiune prezidenţială - cu o excepţie notabilă. În fiecare an, un membru al Cabinetului

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 5 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum 4 ore
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum 5 ore
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

1°/13°
joi

6°/14°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mar.

-0°/10°
mie.

1°/13°
joi

3°/16°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°