Prima achiziţie a Farului, portarul Cornel Cernea a declarat că, prin sosirea la Farul, nu a făcut un pas înapoi, întrucât "vin să muncesc şi să ating un obiectiv. O promovare e o realizare, e mai bine aşa decât să joc la Liga 1 şi să retrogradez. Şi oricum, nu am venit la o echipă mică, ci la Farul, care reprezintă ceva în fotbalul românesc. De câte ori veneam să jucăm aici cu alte formaţii, ne tremurau chiloţii".
Cernea va semna pe un an şi agreează şi o prelungire a contractului, dacă echipa promovează. Goalkeeperul nu consideră că vârsta sa, 35 de ani, e un impediment în calea unor evoluţii bune la Farul. "Atât timp cât mă pot pregăti la nivel înalt şi mă simt bine la meci, nu e nicio problemă. S-au mai văzut cazuri de portari care au apărat şi la 39 sau la 40 de ani", a spus Cernea pentru ziarul Cuget Liber.
"Cornel e prima noastră achiziţie de valoare, pe un post foarte important", a arătat antrenorul principal al Farului, Marian Pană.
Farul are în acest moment trei goalkeeperi, Cernea, Dan Zdrână şi Alexandru Răuţă, dar vrea să se mai întărească pe acest post. "Suntem în discuţii cu cel puţin un portar. Cine se va pregăti cel mai bine şi va fi cel mai serios acela va apăra", a declarat antrenorul portarilor Farului, Valentin Covaciu, revenit la echipă după un an şi jumătate. "Acum e ceva mai bine la club, din toate punctele de vedere. În general, s-a trecut peste vechile probleme", a mai spus Covaciu.