Artistul german Peter Maffay, originar din România, este preşedintele omonime cu activităţi în domeniul protecţiei drepturilor copilului. Fundaţia sa are în România o serie de proiecte ce vizează construirea de centre la standarde europene pentru copii orfani şi defavorizaţi.
La Roadeş, fosta casă parohială a bisericii fortificate a fost amenajată ca tabără pentru copii ţări diferite, care provin din sistemul instituţionalizat pot cunoaşte copii din ţări diferite, pentru a interacţiona, a-şi împărtăşi propria cultură, valorile şi a se bucura de viaţa la ţară.
„Ceea ce se întâmplă aici este mărturie pentru voinţa celor mulţi de a îmbunătăţii situaţia copiilor dezavantajaţi social, de a le oferi un moment de recreaţie de la destinul lor, un moment apt pentru a vindeca rănile şi de a le da puterea de a înfrunta acest destin.
CLICK PE POZE PENTRU IMAGINI DE LA INAUGURARE
Faptul că acest proiect a căpătat susţinere din partea celor mai înalte instanţe politice, din România şi din Germania, demonstrează că formularea «competenţă social» nu e doar o vorbă goală".
„Această iniţiativă este cu atât mai nobilă cu cât se adresează copiilor din familii nevoiaşe sau dezintegrate. Prin dumneavoastră, domnule Maffay, prin toţi cei care au pus umărul la acest proiect, renaşte speranţa normalizării societăţii noastre", a declarat ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: