Deputatul PNL Relu Fenechiu îi cere ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, demararea cât mai rapidă a unei anchete la nivelul TAROM care să identifice responsabilii pentru pierderile financiare înregistrate în anul 2010, cele mai mari din 1990 încoace.
Fenechiu i-a adresat o scrisoare deschisă Ancăi Boagiu, plângându-se de rezultatele dezastruoase ale companiei. "În condiţiile în care, pentru prima oară în istoria Tarom, cota de piaţă s-a situat pe un trend crescător, atingând o valoare de 22,4% în 2010, faţă de 19,7% în 2009, iar numărul de pasageri a crescut cu 23,6% în 2010, rezultatul total indică o pierdere de 332,48 milioane lei, adică 78,97 milioane euro, în creştere cu aproximativ 44% faţă de anul precedent, când operatorul aerian de stat a raportat un rezultat negativ de 234,69 miloane lei", scrie Fenechiu.
El admite ca plauzibil faptul că acest rezultat economic ar putea fi provocat de creşterea preţului petrolului. "Deşi situaţia finaciară a mai multor linii aeriene europene s-a mai ameliorat în 2010, rezultatele Tarom s-au degradat considerabil. Această situaţie putea fi prevenită dacă, asemenea companiilor aeriene tradiţionale, şi operatorul aerian de stat al României recurgea la operaţiuni de hedging în privinţa combustibilului", recomandă Fenechiu. Strategia de hedging presupune protecţia împotriva riscurilor în condiţiile unei pieţe instabile şi evitarea pierderilor. "Este o strategie accesibilă atât micilor investitori, cât şi marilor companii naţionale, care ar permite menţinerea unui preţ fix, uşor mai ridicat al combustibilului, pentru o perioadă mai lungă de timp, fără alte consecinţe, evitându-se astfel efectele nocive ale fluctuaţiilor de preţ pe pieţele internaţionale. Numeroase companii aeriene sau de alt profil au aplicat strategii de hedging, reuşind să înregistreze profit în perioade critice numai prin acoperirea riscului