Novak Djokovici a intrat pe teren, în ciuda unei accidentări, în meciul de dublu pe care Serbia, deţinătoarea trofeului, l-a pierdut în faţa Suediei, în sferturile de finală ale Cupei Davis. Sursa: Reuters
Djokovici şi Nenad Zimonjici au cedat ieri, cu socrul de 6-4, 7-6, 7-5, în faţa perechii suedeze formate din Robert Lindstedt (partenerul de dublu al românului Horia Tecău, alături de care a jucat două finale la Wimbledon) şi Simon Aspelin, iar scorul general al confruntării a devenit 2-1 pentru sârbi. Djokovici nu a jucat meciul de simplu, fiind înlocuit de Janko Tipsarevici, după ce a acuzat dureri la genunchi.
"Mă aşteptam să mă adaptez mai uşor la ritmul meciului şi la acurateţea returului, însă am ratat multe execuţii. Ei au servit foarte bine şi au jucat la fel de bine la fileu", a spus Djokovici după meci, adăugând: "Suntem în continuare în avantaj. Vom încerca să încheiem cât mai repede suspansul în acest duel". Djokovici mai pierduse un singur duel în acest an, în faţa lui Roger Federer, în semifinalele de la Roland Garros. Astăzi, campionul de la Australian Open şi Wimbledon, va da piept cu Michael Ryderstedt. Dacă vor trece mai departe, sârbii vor întâlni, în semifinale, Argentina, care a trecut cu scorul de 5-0 de echipa Kazahstanului.
Tot ieri, Franţa a obţinut şi ea calificarea în semifinale, după ce a câştigat şi partida de dublu în faţa Germaniei, la Stuttgart. Michael Llodra şi Jo-Wilfried Tsonga i-au învins pe Philipp Petzschner şi Christopher Kas cu scorul de 7-6, 6-4, 6-4. Francezii, care au pierdut finala de anul trecut în faţa Serbiei, ar putea întâlni Spania în semifinale, ibericii conducând cu 2-0 Statele Unite.