Proprietarii caselor de lângă cimitir spun că zona e perfectă: aici au liniştea asigurată. Craioveni din curţile cărora se văd crucile şi cavourile nu şi-ar da locuinţele pentru unele în centrul gălăgios al Băniei.
Nuţi Ochioiu, în vârstă de 71 de ani, locuieşte de cinci decenii la o aruncătură de piatră de cimitirul Sineasca. Alţii n-ar şti cum să se mute mai repede de aici. Pentru ea, este zona ideală. „Morţii nu fac gălăgie, nu te trezesc noaptea cu muzică ori cu distracţie. Sunt cei mai cuminţi, cei mai liniştiţi“, spune tanti Nuţi, care a lucrat ca ospătăriţă la un restaurant din Craiova. Faptul că locuinţa ei se-nvecinează cu Sineasca n-a deranjat-o niciodată, nu i-a fost teamă, nici urât. Se consideră chiar privilegiată şi spune că n-ar renunţa pentru nimic în lume la liniştea de care are parte aici ca să se mute în centrul zgomotos al oraşului. „Dacă ai vecin vreun om, mai strigă la poartă şi te mai necăjeşte, se mai găseşte câte unul mai gălăgios, care nu-ţi dă pace. Aşa, mortul intră în pământ şi de-acolo nu mai iese“, explică bătrâna, privind crucile care se înalţă dincolo de gardul înalt, de ciment, ce separă casa ei de cimitir. „Capela se vede din cameră, de zici că ajunge până la cer. Parcă este palat“, şopteşte femeia.
De pe scaunul proptit în pragul casei, Marin Ochioiu (foto sus), soţul, în vârstă de 85 de ani, vorbeşte despre traiul tihnit pe care l-a avut în zona de care mulţi craioveni se feresc. „Cine crede că aici e rău nu ştie ce spune! De 50 de ani nu m-am sculat o dată din somn de frică sau să zic că am auzit zgomote de fantome. Ce strigoi? De lucrurile astea vorbesc oamenii, da’ aşa ceva nu există. Ascultaţi-mă, că ştiu ce zic! Am dormit lângă morţi o viaţă, vorba ceea“, ne lămureşte nea Marin, care a lucrat în cadrul armatei, după care a fost strungar. Lângă cimitir, cu morţii vecini, şi-a trăit şi tinere
