Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bon Jovi a reuşit să ţină în priză 50.000 de fani, la concertul din Piaţa Constituţiei

Publicat in Antena 3, duminică 10 iulie 2011 ·

Trupa Bon Jovi a concertat, duminică seara, în Piaţa Constituţiei. Peste 50.000 de fani înnebuniţi au aşteptat acest concert mai bine de 20 de ani. La ora 20, aşa cum era stabilit, celebra trupă a început să cânte. Concertul a început cu melodia Raise your hands.

Formaţia a promis că va fi unul dintre cele mai lungi concerte, iar organizatorii evenimentului estimau că show-ul va dura trei ore.

Cel mai aşteptat concert al anului a strâns în Piaţa Constituţiei zeci de mii de fani. Mulţi dintre ei au venit încă de dimineaţă, în speranţa că îl vor zări pe idolul lor măcar o clipă înainte de concert. Şi-au luat de acasă umbrele şi loţiuni de plajă, s-au aşezat pe trotuarele din jurul scenei şi ore în şir au fredonat melodiile trupei. Fanii s-au dezlănţuit însă atunci când jandarmii le-au permis accesul la locurile lor.

Cei de la Bon Jovi au ajuns sâmbătă în România. Ei au aterizat pe Aeroportul Henri Coandă, din Bucureşti.

Au venit cu o aeronavă privată, de la Istanbul, unde au susţinut un concert care a electrizat fanii. Au fost scumpi la vedere. Totuşi, nu şi-au petrecut seara în hotel. Au mâncat la un restaurat de lux de lângă Piaţa Galaţi şi, la ieşire, au salutat fanii.

Duminică seara a fost una memorabilă - pe scena uriaşă din Piaţa Constituţiei, băieţii de la Bon Jovi au cântat pentru românii care au aşteptat două decenii să-i audă live.

Trupa Bon Jovi a cântat în Piaţa Constituţiei, pe o scenă imensă, de 54 de metri lăţime, 25 de metri adâncime şi 20 de metri înălţime. Considerat "show-ul muzical al anului" în România, organizatorii s-au dat peste cap cu pregătirile şi au promis că evenimentul va fi pe măsură.

Pentru ca în timpul concertului să nu fie probleme, peste 1.000 de jandarmi, poliţişti, pompieri şi agenţi de pază au asigurat securitatea.

Accesul în Pi

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse Reuters: SUA şi Ucraina se pregătesc să semneze marţi acordul privind mineralele. Trump ar urma să-l anunţe în discursul din Congres

News.ro acum 33 minute
Administraţia preşedintelui american Donald Trump şi Ucraina intenţionează să semneze mult discutatul acord privind mineralele, au declarat marţi pentru Reuters patru persoane familiare cu situaţia. Preşedintele Donald Trump le-a spus consilierilor

Marius Tucă Show începe miercuri, 5 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Cancan acum 47 minute
Invitatul zilei este Victor Ponta, deputat, fost premier al României. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Cum vede Macron dorinţa lui Zelenski de a „relua dialogul” cu Donald Trump

Adevarul acum 18 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat marţi dorinţa omologului său ucrainean Volodimir Zelenski „de a relua dialogul cu Statele Unite ale Americii”, a indicat Palatul Elysée.

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 6 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

Senatorul republican Lindsey Graham comentează pozitiv postarea lui Zelenski: „Urmează zile mai bune” pentru Ucraina, crede el. Vineri, sugerase că Zelenski trebuie „să se schimbe sau să plece”

News.ro acum 2 ore
Senatorul republican Lindsey Graham a scris pe X că „urmează zile mai bune” pentru Ucraina, postând şi un emoji cu degetul mare în sus, ca răspuns la postarea preşedintelui Volodimir Zelenski în care şi-a afirmat disponibilitatea de a semna acordul

Cine este "preşedintele de rezervă" al Statelor Unite cât timp Trump îşi rosteşte discursul în Congres. Cum este desemnat și de ce

Ziare.com acum o ora
Discursul de marţi seară, 4 martie, al preşedintelui american Donald Trump va avea loc în faţa membrilor ambelor Camere ale Congresului şi a întregii linii de succesiune prezidenţială - cu o excepţie notabilă. În fiecare an, un membru al Cabinetului

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 5 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum 4 ore
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum 5 ore
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

1°/13°
joi

6°/14°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mar.

-0°/10°
mie.

1°/13°
joi

3°/16°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°