Multă lume este contrariată de de declaraţiile lui Leonard Doroftei referitoare la Lucian Bute. Le cataloghează ca răutăcioase, ca venind din partea unui om care moare de invidie văzând faima de care se bucură Bute în România. Eu îl înţeleg într-o oarecare măsură pe Doroftei pentru că bănuiesc şi de unde izvorăşte această aversiune. De asemenea, îl apreciez şi pe Bute că evită scandalul, pentru că ştie şi el că, într-o proporţie oarecare, Doroftei are dreptate.
În urmă cu mulţi ani, când Doroftei a trecut la profesionişti, Interbox era un club care abia se înfiinţase. În căutare de nume mari de la amatori, canadienii l-au descoperit, printre alţii, pe Doroftei, care era deja campion mondial şi european. L-au luat, deşi avea în jur de 30 de ani, o vârstă destul de înaintată pentru sportul profesionist, unde rigorile sunt altele. Practic, Interbox a devenit cunoscut prin intermediul lui Doroftei. De care s-a folosit la maximum. După câteva meciuri de „casă”, l-au aruncat direct în vâltoarea meciurilor dificile, cu adversari de primă mână. Au riscat ştiind că nu au decât de câştigat. Pentru că dacă Doroftei învingea, atunci cota Interboxului creştea. Dacă Doroftei pierdea... era încă un pugilist care a pierdut o luptă, iar Interbox l-ar fi aruncat ca pe o măsea stricată şi ar fi luat-o de la capăt cu altcineva.
Numai că Doroftei a învins. Şi a devenit campion mondial. Nu uitaţi că a câştigat centura mondială într-un meci disputat în SUA, la care el avea o bursă de 100.000 de dolari! Atât, 100.000 de dolari! Vă daţi seama cam ce cotă avea la pariuri, şi ce însemna atunci Interbox în lumea boxului! Numai că, aşa cum spuneam, Doroftei a cucerit centura mondială, la capătul unui meci în care a curs mult sânge, în care a fost cusut în direct, în care ne întrebam dacă va scăpa cu viaţă din ring. Apoi, şi-a mai apărat o dată centura, după care a fost aruncat de cei d
