Nopţi liniştite, nopţi cu infarcturi şi accidentaţi tăiaţi în două, zile în care nu moare nimeni, zile în care mor zeci, furnicar de medici şi asistente care se ating milimetric, dar nu se încurcă niciodată. Un reporter EVZ a luat pulsul pe viu la camera de gardă. Sursa: Codrin Prisecaru
"Aoleu, ce-ai mâncat azi, te-ai vopsit de curând, ce pastile ai luat? Acum o lună te-ai vopsit şi ţi-a apărut asta acu’ ?", a făcut ochii mari doctoriţa de gardă când mi-a văzut faţa şi gâtul plină de pete roşii. "Pe burtă n-ai? O să-ţi apară şi pe burtă, ca să fie tacâmul complet", juca la "îmbărbătare" medicul de alături.
În secunda următoare eram deja în pat, cu branula şi perfuzia atârnând deasupra capului. "Ce vopsea e asta? Arămiu, nu-i aşa? Dar măcar ţi-a ieşit bine. Nu-i aşa?", îmi trece mână prin păr şi mă priveşte înduiăşător asistenta. Prima noapte în camera de gardă. Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Prima alergie, faţa şi gâtul mai ceva ca la pojar, frică de şoc anafilactic. Sâmbătă noaptea, puţin trecut de 23.
În loc să numeri oile ca să adormi, numeri picăturile din perfuzie
Brancandieri care se luptă greoi cu tărgile, scârţâit de scaune cu rotile şi fâşâit de radiografii, uşi trântite, mâini la tâmple şi corpuri lungite pe scaunele de aşteptare, miros de sulf. De cum intri pe uşă la Urgenţe, dacă te ţii pe picioare, mergi direct la triaj, după care ţii coada la recepţie şi aştepţi la deşocare să te strige. Iar acolo poposeşti după cum îţi e norocul.
În loc să numeri oile ca să adormi, numeri picăturile care curg alene din perfuzie ca să stai trez sau să citeşti în detaliu tablourile cu procedurile în caz de infarct sau EPA (edem pulmonar acut) pe fundal de magic fm. N-are rost să stai cu ochii pe ceasul mişcător de pe ecranul unui monitor.
Pare o noapte liniştită la camera de gardă. În stânga-mi, o fată la vreo
