Mesajul a fost trimis. Multumesc!

William şi Kate stârnesc admiraţia americanilor, în California

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 10 iulie 2011 ·

Prinţul William a marcat patru goluri într-un meci polo, organizat în scopuri caritabile, în California, în ultima etapă a primului său turneu în străinătate, de după căsătoria cu Kate Middleton. Sursa: Reuters

Meciul a fost doar unul dintre evenimentele cu temă britanică la care participă Ducele şi Ducesa de Cambridge şi a fost urmat de o recepţie, alături de starurile de la Hollywood, la BFTA Brits, în Los Angeles.

Cei doi membri ai familiei regale britanice s-au întâlnit, ieri, cu celebrităţi din ţara lor devenite vedete şi peste Ocean, printre care fotbalistul David Beckham şi actorul Stephen Fry. Vizita în SUA are loc la finalul unei călătorii de nouă zile în Canada.

Spectacol caritabil

Foarte multe vedete au venit la Clubul Santa Barbara Polo & Racquet, pentru a sărbători centenarul clublui şi pentru a-i vedea pe cei doi tineri căsătoriţi. Oaspeţii au plătit sume cuprinse între 400 şi 4.000 de dolari de persoană, pentru a avea privilegiul de a-l urmări pe prinţ jucând polo pe iarbă. Sumele încasate urmează a fi donate în scopuri caritabile.

"Sunt exemple formidabile pentru adolescenţi, sunt eleganţi şi sunt ambasadorii perfecţi pentru ţara lor', a afirmat încântată Victoria Hines, o locuitoare de 65 de ani din Santa Barbara.

Kate a atras admiraţia celor din jur pentru ţinuta sa elegantă şi stilul vestimentar de care nu se dezminte cu nicio ocazie, actriţa Rosario Dawson spunând că stilul prinţesei este "natural şi elegant".

Cuplul princiar s-a cazat la reşedinţa consulului britanic din Los Angeles. Cinci elicoptere ale presei americane au zburat pe deasupra reşedinţei, în prima zi, în încercarea de a-i fotografia pe oaspeţii de la Londra.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum 6 minute
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 53 minute
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Julian Assange a fost declarat „liber” de justiţia americană şi este deja în drum spre Canberra

G4Media acum o ora
Avertizorul şi fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost declarat „liber” miercuri de justiţia americană, la capătul unei proceduri de recunoaştere a vinovăţiei care încheie o epopee juridică ce a durat mai mult de un deceniu, transmite France Pr

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum 14 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

UE acuză Microsoft de gruparea ”abuzivă” a produselor Teams şi Office, încălcând regulile antitrust

News.ro acum o ora
Uniunea Europeană a acuzat marţi Microsoft că a încălcat regulile antitrust prin gruparea ”abuzivă” a produselor sale Teams şi Office, transmite CNBC. ”Comisia Europeană a informat Microsoft despre punctul său de vedere preliminar conform căruia Mic

Restricţii de trafic în Capitală pentru ceremonia dedicată Zilei Drapelului Naţional

Mediafax acum 46 minute
Astfel, se va restricţiona traficul rutier după cum urmează: - în intervalul orar 06:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Calea Victoriei şi Str. Ion Brezoianu; - în intervalul orar 08:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Str. Oteteleş

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 7 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 9 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 12 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Jandarmii din Brăila Celebrează Ziua Drapelului Național

Info Est acum 10 ore
Jandarmii din Brăila vor sărbătorit miercuri, 26 iunie 2024, Ziua Drapelului Național, o zi semnificativă pentru români, marcând importanța drapelului ca simbol al națiunii, conform Constituției României din 1991. Drapelul, simbol al rezistenței naț

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

19°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

23°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

23°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°