Prelevarea de organe de la pacienţii aflaţi în moarte cerebrală reprezintă o adevărată desfăşurare de forţe. Medici, asistente, infirmiere şi şoferi lucrează în afara orelor de program, fără a fi remuneraţi, pentru a duce mai departe activitatea care dă o şansă la viaţă oamenilor pentru care singura speranţă o reprezintă un transplant.

Septembrie 2009. Un tânăr din Bihor a ajuns, în urma unui accident de muncă, în stare gravă la Spitalul Judeţean Timişoara. După doar o zi, a intrat în moarte cerebrală, iar familia şi-a dat acordul pentru ca organele lui să fie prelevate. „Ne-a impresionat profund mama băiatului, care, deşi e un om simplu, fără studii superioare, a înţeles cât de important este să doneze organele fiului său", declara Dorel Săndesc, şeful clinicii de Anestezie şi Terapie Intensivă de la Spitalul Judeţean Timişoara. Odată primit acordul familiei, o echipă de medici şi asistente din cadrul spitalului a început să îl pregătească pe tânărul de 22 de ani pentru operaţia de prelevare de organe. L-au monitorizat întreaga noapte, iar dimineaţa i-a prins la patul lui. La ora 11.30, o echipă de medici din Cluj-Napoca, a ajuns, cu ambulanţa, la Timişoara. „În aceste situaţii, timpul este deosebit de important", declara Cosmin Opriş, unul dintre specialiştii clujeni. În acelaşi timp, pista pentru elicoptere a spitalului era pregătită pentru ca echipa de la Târgu Mureş să poată ateriza fără probleme. La ora 13.40, trei medici coborau dintr-un elicopter, ducând în braţe câteva cutii. Trei ore mai târziu, aceleaşi cutii ieşeau din Blocul Operator, duse de aceleaşi mâini care le-au adus la Timişoara. În una dintre ele, o inimă tânără aştepta să fie transportată la Târgu Mureş, unde i se găsise, deja, un alt piept în care să bată. Au urmat alte recipiente, purtate de alte mâini de medici, şi păstrând, la rece, speranţele la o viaţă nouă pentru doi pacienţi care av