Foto: Arhiva Mircea Irimescu În secolul al XIX-lea, când şcolile în limba română erau cu greu înfiinţate în Bucovina, câţiva români cu suflet mare nu s-au lăsat înfrânţi. Au pus bazele Societăţii pentru Cultură şi Literatura Română în Bucovina şi au contribuit substanţial la şcolarizarea elevilor şi studenţilor români. De atunci au trecut 149 de ani...
Parte a Revoluţiei Europene, Revoluţia Română de la 1848 a aprins, în sufletele românilor din toate colţurile ţării, dorinţa de afirmare a naţiunii şi a conştiinţei naţionale. Este celebră acuarela lui C. Petrescu în care, un grup de studenţi revoluţionari din Modova şi Ţara Românească prezentau la Paris tricolorul românesc, pe care se pot citi inscripţiile: „Dreptate, Frăţie”.
Avântul democratic paşoptist i-a stârnit şi pe românii din Bucovina care, fără să stea pe gânduri, au relansat lupta pentru drepturile naţionale, împotriva politicii habsburgice de asuprire, dezbinare şi înstrăinare.
După alegerile din 1861, Bucovina a renăscut prin despărţirea de administraţia comună cu Galiţia. Astfel, în primăvara lui 1862, la Cernăuţi, un grup de boieri şi intelectuali, în frunte cu fraţii Gheorghe şi Alecu Hurmuzachi, sprijiniţi de preoţimea românească a Bucovinei, au înfiinţat „Reuniunea pentru Leptură”, fiind organizată sub influenţa ideilor filologice ale lui Aaron Pumnul. Memorabile sunt cuvintele lui Alexandru Hurmuzachi rostite la deschidere: „Să nu încetăm de a fi români...”, ecoul înfinţării Reuniunii şi al chemării la renaştere, la o viaţă demnă şi la îmbogăţirea vieţii culturale, trecând dincolo de hotarele Bucovinei. Reuniunea îşi va schimba numele în Societatea pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina, în 1865, pentru ca, în 1869 să devină Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, nume sub care a fost reînfiinţată în m
