Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Compania Naţională a Uraniului mai construieşte două fabrici la Feldioara

Publicat in Bursa, luni 11 iulie 2011 ·

Compania Naţională a Uraniului va demara la finele acestui an un proces amplu de investiţii în comuna Feldioara din judeţul Braşov. Potrivit unui anunţ postat pe site-ul companiei, la Feldioara vor fi construite încă două fabrici, pe lângă cea exis­tentă în prezent - de preparare a minereurilor uranifere şi, respectiv, de rafinare a concentratelor tehnice de uraniu.

În prezent, sucursala Feldioara a Companiei Naţionale de Uraniu are 600 de angajaţi şi desfăşoară activităţi de prepararea/prelucrarea şi concentrarea minereurilor uranifere şi de rafinare a concentratelor tehnice uranifere în vederea realizării pulberii sinterizabile de UO2 (dioxid de uraniu) - materie primă pentru fabricarea combustibilului nuclear necesar la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă.

Suma care va fi investită în construcţia celor două uzine nu a fost făcută publică. Reprezentanţii companiei susţin că "studiile de fezabilitate pentru cele două uzine sunt în curs de elaborare".

"După predarea studiilor de fezabilitate, prin devizul general aferent, se va cuantifica valoarea acestor acţiuni de investiţii", se mai arată în răspunsul primit de la Compania Naţională a Uraniului.

Compania nu va angaja personal nou la cele două uzine care se vor construi, acestea urmând să fie deservite de personalul existent.

"În trimestrul IV 2011, studiile de fezabilitate pentru cele două uzine vor fi avizate şi înaintate spre aprobare Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. După avizarea şi aprobarea studiilor de fezabilitate se va trece la elaborarea proiectelor tehnice. Demararea lucrărilor de amenajare şi execuţie a obiectivelor de investiţii este condiţionată de nivelul fondurilor ce vor fi alocate", se mai arată în răspunsul companiei.

* Feldioara - singura fabrică din Europa care produce combustibil nuclear pentru centrale de tip CANDU

Uzina

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O delegaţie a OSCE a evaluat în România procesul electoral înaintea alegerilor prezidenţiale

G4Media acum 2 ore
O delegaţie a Oficiului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR) a efectuat o vizită în România în perspectiva alegerilor prezidenţiale care vor fi repetate pe 4 mai, în pregătirea misiunii de observare pentru acest scrutin, ş

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 5 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Papa Francisc, sărbătorit în spital la împlinirea a 12 ani de pontificat. Personalul medical i-a adus un tort

HotNews acum 38 minute
Papa Francisc a primit de la personalul Spitalului Gemelli, în care este internat de la 14 februarie, un tort, cu ocazia împlinirii a 12 ani de la alegerea sa la conducerea Bisericii Catolice, la 13 martie 2013, relatează AFP, preluată de News.ro. E

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone din Italia

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt prognozate ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 4 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum 2 ore
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Donald Trump declară că l-a susținut pe Mark Rutte pentru șefia NATO și că face o treabă grozavă: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Și cred că l-am ținut departe de…” / Klaus Iohannis, singurul contracandidat, s-a retras din cursă

G4Media acum 2 ore
Donald Trump a declarat, în cadrul întâlnirii cu Mark Rutte de joi seara, din Biroul Oval, că l-a susținut pe politicianul olandez pentru a deveni noul secretar general NATO. „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cr

Zelenski denunţă ”vorbele foarte previzibile şi foarte manipulatoare ale lui Putin” cu privire la un eventual armistiţiu

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski denunţă joi ”vorbele manipulatoare” ale omologului său rus Vladimir Putin cu privire la o propunere americană a unui armistiţiu pe o perioadă de 30 de zile în Războiul din Ucraina, pe care-l acuză de faptul

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

12°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

11°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°