Nu toţi cei care au fost în sală la victoria lui Bute erau amatori de box, cum nu toţi erau VIP-uri sau oameni cu stare. Au suferit de cald laolaltă şi Giovani Becali, care îşi descheiase cămaşa de tot şi îşi făcea vânt cu ea, dar şi pensionari care îşi sunau toate rudele din ţară să se laude că în curând îl vor vedea pe Bute pe viu.
Dacă n-ar fi fost Bute, gala în sine nu ar fi fost un eveniment de care să-ţi aminteşti apoi cu plăcere. Fiecare spectator a pierdut câţiva litri buni de apă prin transpiraţie, multora le mai ţiuie şi acum urechiile de la difuzoarele demne de un stadion, nu de o sală închisă, iar un sfert de sală a suferit şi de stări de confuzie.
De ce se aud bătăile alea bizare de ciocan, mereu cu 10 secunde înainte de gongul care anunţă finalul rundei? De ce să ocup locul înscris pe bilet, când am la dispoziţie altele mai bune? De ce se cântă şi imnul Canadei, înainte de meci, când jucătorii sunt român şi francez? De ce e Elena Udrea în sală?
Mulţi dintre cei care au venit în sală, la meci, nu au îndurat toate aceste inconveniente pentru plăcerea de a vedea box, ci pentru a asista la un fenomen rar. Un român care a plecat de jos şi a ajuns cel mai bun din lume la ceea ce face. Fără pile, fără aranjamente, ci prin muncă. Şi care odată ajuns acolo a rămas modest, a rămas un om simplu şi cu bun simţ. Un motiv de a striga "România" şi a cânta imnul din toţi rărunchii, din mândrie, nu din convenţie.
Desigur, problemele de zi cu zi nu au dispărut printr-un K.O. Sala a huiduit aproape la unison când ministrul Dezvoltării a intrat în lumina reflectoarelor. S-a potolit doar la rugăminţile campionului. Mai târziu, în Piaţa Universităţii, printre uralele pentru Bute s-au strecurat şi scandări injurioase la adresa preşedintelui Băsescu.
Toate acestea vor dispărea curând din amintire, însă. Atmosfera de saună, iritarea faţă de politic
