Refrenul care răsuna în perioada interbelică în „Oraşul cu salcâmi", intonat de la copil, până la moş în baston. Acesta vorbeşte despre „paradisul" celor care practicau cea mai veche meserie, dar face referire în special la cârciuma „La tanti Elvira", aflată chiar în port, preferata marinarilor care se opreau în oraş.

Oraşul cosmopolit Brăila a devenit, între cele două războaie mondiale, recunoscut - graţie portului extrem de dezvoltat - ca urbea cu cele mai multe case de toleranţă din România.

Aici, muşteriii de toate felurile - de la soldaţii spilcuiţi şi cu mănuşi albe, până la hamalii din port, transpiraţi şi soioşi - găseau de la dudui cochete, fardate şi „cu condiuţă", până la fete durdulii, „de toată mâna", care lucrau repede şi pe bani puţini.

Bordelul din port

Cârciuma care a dat şi numele celebrului refren se afla chiar în zona portului. Spre deosebire de majoritatea prostituatelor, fetele care lucrau acolo nu aveau „condică", ele lucrau mai mult în regim „de urgenţă" acceptând şi clienţi mai săraci, uneori chiar şi pe vapoare, când erau chemate.

Localul nu mai există acum. Legenda spune că a fost distrus tocmai din cauză că devenise un fel de „cuib al destrăbălării" care de cele mai multe ori adăpostea tâlhari, hoţi şi spioni.

Bordelul Elvirei era cunoscut şi pentru că muşteriii care nu plăteau erau aşteptaţi la ieşire cu ţucalul plin de mizerie. Elvira era cea care le dădea asemenea lecţii clienţilor rău-platnici.

Cuibul destrăbălării

Cert este că marii tâlhari ai Brăilei se ascundeau aici, iar autorităţile au ras imobilul de pe faţa pământului, fiind considerat un cuib al dezmăţului.

Din documentele Direcţiei Arhivelor Naţionale Brăila aflăm date despre cârciuma matroanei Elvira, despre celelalte bordeluri şi despre amploarea fenomenului prostituţiei la Brăila în perioada interb