Candidatul USL la funcţia de preşedinte al CJ Suceava va fi stabilit de PSD, iar cel la funcţia de primar al municipiului Suceava de ACD (PNL-PC), iar pentru listele de consilieri judeţeni paritatea PSD-ACD va fi de 5 la 4, în timp ce la CL Suceava paritatea va fi de 1 la 1, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat al USL Suceava, semnat de preşedinţii PSD, Cătălin Nechifor şi PNL, Alexandru Băişanu, conducerea acestei uniuni a stabilit modul de desemnare a candidaţilor pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean şi de primar al municipiului Suceava, precum şi configuraţia politică a listelor de consilieri pentru aceste două deliberative.
Pentru stabilirea acestora s-a ţinut cont de măsurătorile sociologice pe care le-a efectuat recent fiecare partid din USL Suceava astfel încât la baza discuţiilor au stat două instrumente de lucru determinate în mod profesionist, obiectiv şi corect, se arată în comunicat.
Din analiza sondajelor efectuate de fiecare parte, s-a constatat că rezultatele acestora nu diferă foarte mult, ceea ce a indicat că sondajele reflectă la această dată opţiunile politice pe care le au sucevenii.
"Îmbucurător este faptul că amândouă sondajele au arătat că Uniunea Social Liberală este opţiunea politică a 64 la sută dintre suceveni, un semnal politic care demonstrează că sucevenii îşi pun speranţele în noi şi în proiectele noastre", se mai arată în comunicat.
Conducerea USL Suceava a stabilit, în baza acestor date, că desemnarea candidatului USL pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava va fi făcută de PSD, iar candidatul USL pentru funcţia de primar al municipiului Suceava va fi desemnat de ACD (PNL-PC).
Lista de candidaţi pentru componenţa Consiliului Judeţean Suceava va fi realizată în raport de 5/4 PSD/ACD, acest algoritm fiind valabil pentru întreaga listă, iar lista