“Mulţumim şi la revedere!” titrează tabloidul “News of the World” pe prima pagină a ultimei ediţii. Fiul mogulului de presă Rupert Murdoch a închis publicaţia după izbucnirea unui scandal uriaş legat de interceptările telefonice făcute de către jurnalişti în căutarea subiectelor de senzaţie.
Închiderii tabloidului cu cel mai mare tiraj din Regatul Unit a fost o lovitură grea pentru echipa din redacţie, ai cărei 270 de membri îşi vor pierde slujbele odată cu publicarea ultimei ediţii.
“Pot spune că este o zi foarte tristă pentru “News of the World”, dar mai ales pentru echipă”, a declarat editorul Andy Coulson, potrivit Realitatea.net.
Trei dintre angajaţii tabloidului au fost reţinuţi, dar apoi eliberaţi până când vor fi chemaţi în instanţă, în octombrie.
Tabloidul “News of the World” este acuzat că a interceptat ilegal telefoanele familiilor soldaţilor morţi în Afghanistan şi Irak, ale celebrităţilor şi politicienilor, printre care se numără Prinţul William şi actorul Hugh Grant. Autorităţile au identificat peste 4.000 de posibile ţinte. De asemenea, publicaţia ar fi mituit poliţişti pentru informaţii despre anchete aflate în desfăşurare.
Rupert Murdoch, patronul Newscorp, este aşteptat să sosească duminică la Londra pentru a da socoteală în faţa autorităţilor.
Pentru ultima ediţie, tirajul tabloidului a fost aproape dublat, până la cinci milioane de exemplare. Banii obţinuţi din vânzări şi publicitate vor fi donaţi către mai multe organizaţii caritabile.
“Mulţumim şi la revedere!” titrează tabloidul “News of the World” pe prima pagină a ultimei ediţii. Fiul mogulului de presă Rupert Murdoch a închis publicaţia după izbucnirea unui scandal uriaş legat de interceptările telefonice făcute de către jurnalişti în căutarea subiectelor de senzaţie.
Închiderii tabloidului cu cel mai mare tiraj din Regatul Unit a fost o lovitură