Din 2009 de când a fost demarat proiectul Primăriei Ploiești, sportivii care foloseau baza de antrenament a arenei Petrolul s-au văzut nevoiți să facă performanţă pe unde au putut.
Fie că au fost descoperiți în şcoli de către antrenori, fie că s-au îndreptat singuri către acest sport, zeci de ploieşteni cu vârste cuprinse între 9 şi 18 ani ne dau o frumoasă lecţie de viaţă despre ceea ce înseamnă talent, dăruire, ambiţie de fier şi reuşită. Din păcate, competiţia pentru ei nu se desfăşoară doar pe pista de alergare, ci duc o luptă mult mai aprigă cu indiferenţa autorităților locale, care refuză să le acorde atenţia cuvenită. Maratonul... problemelor Deşi în 2009, când a fost demarat proiectul modernizării stadionului "Ilie Oană", membrii secţiei de atletism au primit o serie de promisiuni conform cărora le va fi amenajată o nouă bază, la standarde mult mai înalte decât precedenta, până în prezent nu s-au ales decât cu o pistă de alergare pentru...amatori. Şi asta după un an, timp în care antrenamentul s-a desfășurat pe aleile parcului de la Sala Sporturilor. Un an dureros şi la propriu, şi la figurat, ţinând cont de faptul că asfaltul este cel mai mare dulman al atleţilor de performanţă. Din 2010, de când a fost inaugurată noua pistă, sportivii se văd nevoiţi să se antreneze printre persoanele care vin să alerge de plăcere. "Are doar 200 metri lungime şi patru culoare pisata de la Sala Sporturilor. Linia dreaptă are 50 de metri, turnanta este foarte îngustă. Schimbă forma alergării, au apărut accidentările mult mai repede, fapt care a dus la ratarea competiţiilor. În afară de rezistenţă, am avut de suferit la toate celelalte forme de alergare", a declarat antrenorul Robert Munteanu, de la CS Petrolul Ploieşti. Citiţi integral povestea atleţilor ploieşteni în al doilea număr al săptămânalului ADS Ploieşti.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai fi