Un buldozer a reuşit să distrugă într-o clipă ceea ce n-au reuşit adversarii istorici şi intemperiile vremii în două mii de ani. O parte din zidul cetăţii dacice Sarmisegetuza din judeţul Hunedoara a fost distrusă în timpul amenajării unei parcări în zonă. Dovezi istorice despre viaţa dacilor au fost astfel definitiv distruse.
Zidul vestic al cetăţii dacice este distrus pe o lungime de 30 de metri. Bucăţi imense de piatra s-au desprins şi au căzut. Totul din cauza unor lucrări efectuate necorespunzator.
"Toată lumea strigă că n-au maşinile unde să parcheze. Ei acuma am făcut şi parcarea asta. C ei care ne contesta ar trebui să vadaăce se întâmplă în interiorul cetăţii şi nu în afara cetăţii", a declarat Mircea Molot, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara.
"Din nefericire este un loc absolut fabulos şi e păcat că domna Udrea nu are timp să se ocupe. Dacă ar încerca să vină pe tocuri, probabil ca l-ar asfalta", a spus o turistă.
De-a lungul timpului, Sarmisegetuza Regia a fost confruntată cu mai multe scandaluri. Pe vremea lui Ceauşescu, un sanctuar întreg a fost distrus pentru a fi construit un heliport, iar in ultimii ani cetatea a fost distrusă de cautătorii de comori dacice.
Parcarea de aproape 3.000 de metri pătraţi este amenajată chiar lângă zidurile cetăţii, pe o zonă în care în anii '80 au fost găsite urme ale existenţei dacilor.
Un buldozer a reuşit să distrugă într-o clipă ceea ce n-au reuşit adversarii istorici şi intemperiile vremii în două mii de ani. O parte din zidul cetăţii dacice Sarmisegetuza din judeţul Hunedoara a fost distrusă în timpul amenajării unei parcări în zonă. Dovezi istorice despre viaţa dacilor au fost astfel definitiv distruse.
Zidul vestic al cetăţii dacice este distrus pe o lungime de 30 de metri. Bucăţi imense de piatra s-au desprins şi au căzut. Totul din cauza unor lucrări efectuate nec