Guvernul regional andaluz (La Junta de Andalucía) a început procedurile de adopţie pentru minori români aflaţi în situaţie de abandon în pofida moratoriului impus începând cu anul 2005 de România şi care interzice adopţiile internaţionale ale copiilor de naţionalitate română, scrie în ediţia de duminică ziarul spaniol El Pais.
Procedurile declanşate de executivul regional andaluz se fac la solicitarea Procuraturii, care consideră inadmisibilă situaţia a circa 40 de copii de origine română din Andalucía. Este vorba despre copii ale căror familii nu au putut fi localizate şi care, în virtutea moratoriului, sunt condamnaţi să trăiască într-un mediu familial instabil.
Autorităţile andaluze au decis să înceapă cu cele mai urgente cazuri, în speţă trei sau patru cazuri de bebeluşi abandonaţi imediat după naştere, care, dacă sunt daţi temporar în grija unor familii, nu pot sta cu acestea mai mult de şase luni, potrivit prevederilor moratoriului. Procurorul andaluz care gestionează situaţia minorilor din regiune, José Rogelio Muñoz, declară că este bine că încep să se prefigureze "căi de soluţionare" ale unei probleme care există de peste cinci ani şi care preocupă toate tribunalele pentru minori din Spania.
"Această situaţie, de primire familială instabilă care niciodată nu poate ajunge să reprezinte o perioadă de pre-adopţie, sau faptul de a fi instituţionalizat de-a lungul copilăriei sau a adolescenţei, implică anumite carenţe afective grave", menţionează Muñoz într-unul dintre rapoartele pe care le-a elaborat pe această temă.
Direcţia Generală pentru Copii şi Familie din cadrul guvernului regional andaluz a studiat propunerile Procuraturii şi, de la începutul anului, a dat startul procesării acestui tip de solicitări de adopţie. Fiind vorba despre minori neînsoţiţi, responsabilitatea propunerii acestor adopţii îi revine