Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Achiziţii de umplutură

Publicat in Adevarul, duminică 10 iulie 2011 ·

Ronny Levy intenţionează să titularizeze doar doi fotbalişti aduşi în această vară în partida cu Oţelul, de duminică, din Supercupa României. Cea mai mare dezamăgire a celor două cantonamente este olteanul Mihai Costea, fotbalist adus de la Universitatea Craiova în schimbul a 1,4 milioane de euro.

A mai rămas doar o săptămână până la debutul noului sezon fotbalistic în România, iar Ronny Levy nu este deloc mulţumit de modul în care s-au prezentat elevii săi în amicalele verii.

Dintre noile achiziţii, doar un singur jucător l-a mulţumit pe deplin pe tehnicianul de 45 de ani: brazilianul Leandro Tatu. În afara atacantului de 29 de ani, un singur nou-venit se va mai regăsi printre titularii pe care Levy intenţionează să-i trimită în teren în meciul cu Oţelul, din 17 iulie. Este vorba de fostul atacant al Unirii Urziceni, Raul Rusescu.

„Nu-l las pe Becali să-l distrugă şi pe Florin"

Tânărul de 23 de ani a avut evoluţii oscilante în amicale, dar va profita de faptul că Steaua a renunţat în această pauză competiţională la toţi cei şase atacanţi din returul sezonului trecut: Marius Bilaşco, Nicolae Dică, Marius Onofraş, Romică Surdu, Lucian Burdujan şi Maicon de Oliveira.

Dacă Liviu Băjenaru şi Dorinel Popa nici n-au fost luaţi vreodată în calcul, probabil, pentru un post de titular, iar Gabriel Matei nu este încă complet recuperat în urma unei accidentări, Mihai Costea a fost doar o cruntă dezamăgire în perioada de pregătire, evoluţiile şi atitudinea sa lăsând mult de dorit.

Jucătorul de 23 de ani a fost criticat şi de către Gigi Becali, fapt ce a stârnit furia patronului Universităţii Craiova, Adrian Mititelu: „Nu mi se pare normal comportamentul lui Gigi Becali. Dacă‑l mai critică o dată, mi‑e teamă că-l distruge de tot pe Mihai. Aşa a făcut şi cu Andrei Ionescu. În aceste condiţii, este exclus ca şi Florin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia anunță că a descoperit un nou zăcământ de gaz în Marea Neagră

HotNews acum 7 ore
O navă de explorare turcă a descoperit un nou zăcământ de gaz natural în apele Mării Negre, cu rezerve estimate la 75 de miliarde de metri cubi, a anunțat sâmbătă președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, transmite EFE, conform Agerpres. „Am desco

UPDATE - Timiş: O femeie a murit, iar alte patru persoane, între care doi copii, au fost rănite, după un accident în care au fost implicate două autoturisme

News.ro acum 4 ore
O femeie şi-a pierdut viaţa, iar alte patru persoane, printre care doi copii, au fost rănite în urma unui accident rutier produs sâmbătă seara, în care au fost implicate două maşini. Accidentul a avut loc în localitatea Otveşti din judeţul Timiş.

SuperLiga: Campioana FCSB a câştigat ultimul meci de acasă din acest sezon

HotNews acum 5 ore
Formaţia FCSB, campioana din Superligă, a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Universitatea Craiova, în etapa a noua, penultima a play-off-ului, scrie News.ro. A fost ultimul meci de pe teren propriu pentru campioni în

Două elicoptere s-au ciocnit în aer, în Finlanda: „Unul a căzut ca o piatră”

Libertatea acum 4 ore
Două elicoptere care transportau cinci persoane s-au ciocnit în aer, sâmbătă, în Finlanda, şi s-au prăbuşit. Nu există supravieţuitori, relatează presa internaţională, preluată de News.ro.

Fotografia oficială a papei Leon al XIV-lea: cu semnătura sa în latină și cruce relicvar

HotNews acum 7 ore
Papa Leon al XIV-lea apare purtând o cruce relicvar a unor sfinți augustineni, cu numele și semnătura sa în latină în fotografia oficială pe care Vaticanul a distribuit-o vineri, transmite sâmbătă EFE, preluată de Agerpres.. În imaginea care îl prez

Mircea Cărtărescu a distribuit maneaua dedicată lui Nicușor Dan. Dani Mocanu: „Mințile strălucite gândesc la fel”

Adevarul acum 6 ore
După ce scriitorul Mircea Cărtărescu i-a distribuit piesa dedicată lui Nicușor Dan, manelistul Dani Mocanu a declarat că „mințile strălucite gândesc la fel”.

Bendeac, despre susţinătorii lui Simion: Trebuie decăzuţi din drepturile parentale

BusinessMagazin acum 7 ore
Mihai Bendeac a făcut mai multe postări la adresa românilor care îl susţin pe George Simion. Actorul consideră că părinţii care nu au bani să îşi hrănească copiii corespunzător ar trebui decăzuţi din drepturile parentale, pe lângă nemulţumirea cu ca

Crystal Palace a cucerit primul său trofeu major după ce a învins-o pe Manchester City în finala Cupei Angliei

Mediafax acum 5 ore
Într-o finală de FA Cup istorică disputată pe sâmbătă pe stadionul Wembley, Crystal Palace a învins-o pe Manchester City cu scorul de 1-0, câștigând astfel primul trofeu major din istoria de 119 ani a clubului. Golul victoriei a fost marcat în minut

Diaspora votează la alegeri prezidențiale 2025, turul 2. Țările din Europa cu prezență dublă față de totalul din primul tur

HotNews acum 11 ore
Românii din străinătate continuă să voteze în număr mare în turul al doilea al alegerilor prezidențiale 2025. Până sâmbătă, la ora 16.00, prezența era de aproape două ori mai mare față de primul tur din 4 mai. Până la ora 16.00, votaseră la alegeri

Alegeri prezidențiale 2025, turul 2. BEC lămurește cum se vor numără voturile în secții

HotNews acum 6 ore
Se va citi cu voce tare numele candidatului votat la fiecare buletin ca să existe și o copie audio-video, pentru că întreg procesul de numărare va fi filmat, potrivit Biroul Electoral Central. Biroul Electoral Central a emis o circulară cu instrucți

Vremea

București
acum

dum.

8°/22°
lun.

11°/23°
mar.

9°/22°
mie.

11°/24°
Iasi
acum

dum.

6°/24°
lun.

8°/20°
mar.

8°/15°
mie.

8°/22°
Constanta
acum

dum.

8°/20°
lun.

12°/22°
mar.

9°/19°
mie.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/19°
lun.

6°/13°
mar.

5°/15°
mie.

6°/19°
Timisoara
acum

dum.

7°/18°
lun.

10°/17°
mar.

8°/19°
mie.

10°/18°