Claudiu Niculescu, atacantul ardelenilor, spune că „Şepcile Roşii“ au crescut în valoare şi că obiectivul propus (clasarea în primele cinci şi Cupa României) nu este deloc îndrăzneţ. Aflat în faţa ultimului sezon din cariera de fotbalist profesionist, Niculescu promite să marcheze mai multe goluri faţă de cele 13 izbutite în campionatul trecut.
În Austria, la Fieberbrunn, echipa lui Ionuţ Badea trage tare pentru a-şi îndeplini obiectivul foarte îndrăzneţ trasat de conducerea clubului: clasarea în primele cinci echipe ale campionatului şi câştigarea Cupei României. Golgheter al echipei în sezonul trecut, cu 13 goluri, Claudiu Niculescu (35 de ani) spune că este apt pentru ultimul sezon din cariera de jucător şi că este încântat de felul în care se pregăteşte echipa.
„ A fost un cantonament foarte lung, dar am rezistat până la capăt, nu avem de ales, asta ne e meseria. Atmosfera în cadrul lotului este foarte bună, suntem ca o mare familie şi e clar că faţă de sezonul trecut există un plus de valoare. Noii jucători cu siguranţă pot aduce plusul de care era nevoie, pentru că de asta au fost aduşi. Eu mă simt foarte bine şi pregătit să ajut echipa în continuare", ne-a spus Claudiu.
Nu este deranjat de schimbarea sistemului
Ionuţ Badea a schimbat şi sistemul de joc, clasicul 4-4-2 din sezonul trecut fiind înlocuit cu unul mult mai ofensiv, 4-3-3. „Clau-gol" spune că este pregătit să joace pe oricare dintre cele trei posturi din atac: „Nu trebuie să mă avantajeze pe mine noul sistem, ci întreaga echipă. Relaţiile de joc sunt mult îmbunătăţite, ne cunoaştem foarte bine între noi şi acesta e un mare avantaj".
Fostul dinamovist spune că echipa sa nu mai poate fi una a surprizelor în următorul sezon, deoarece şi-a confirmat valoarea în primul an de la promovare: „Deja suntem o certitudine. Sunt convins că ne vom îndeplini obiectivele. Cât desp