Lansată pentru prima oară pe o orbită terestră în 1981, naveta spaţială îşi aşteaptă retragerea anul acesta, în iulie 2011, după 135 de lansări. Nu toate zborurile s-au terminat cu bine. În 28 ianuarie 1986 naveta Challenger se dezintegrează după un minut şi 13 secunde după plecare de pe rampa 39-B de la centrul spaţial Kennedy din Florida. La rândul ei, naveta Columbia se transforma în fragmente deasupra statului Texas, după două săptămâni de zbor în spaţiu, în timp ce se pregătea de aterizare. Nu sunt singurele eşecuri ale programului de transport spaţial STS. Mai sunt şi alte câteva, cam o duzină de insuccese, poate minore.
Unul dintre scopurile programului STS consta în plasarea sau recuperarea sateliţilor destinaţi spionajului. Misiunea prevăzută ca fiind ultrarapidă nu preciza dacă sateliţii „răpiţi” trebuia să fie neapărat americani. Riscurile, nu de natură tehnică, fiind prea mari, ideea a fost abandonată. O altă idee nu prea inspirată a fost legată de eventuale probleme în timpul lansării. Naveta ar fi trebuit să execute un viraj de 180 de grade şi să revină la centrul spaţial unde ar fi efectuat o aterizare pe pista existentă. Exerciţiile pe simulator păreau încurajatoare, dar piloţii au considerat metoda ca fiind prea riscantă, preferabilă poate doar unei prăbuşiri în Ocean.
Prin 1983 o serie de defecţiuni tehnice a afectat staţia spaţială sovietică Saliut 7. Specialiştii de la NASA s-au gândit la o misiune care să întâlnească urgent nava Saliut şi să-i evacueze pe cosmonauţi. Ideea pare să fi avut şanse de succes, dar ruşii nu le-au solicitat ajutorul americanilor.
Cu trei ani mai târziu, o rachetă Centaur trebuia să fie transportată de naveta spaţială, pentru a fi ataşată unor vehicule rapide de explorare. Riscul unei explozii provocate de scurgerile de combustibil lichid a dus la anularea zboruri
