Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Puterea boicotează Antena3

Publicat in Cotidianul, luni 11 iulie 2011 ·

Pedeliştii au intrat în silenzio stampa faţă de Antena 3. Motivul invocat de conducerea PDL a fost prezentarea de către postul Antena 3 a unei liste prin care se arăta că Daniel Funeriu picase iniţial examenul de bacalaureat susţinut în Franţa în 1989. Ulterior, ministrul a susţinut că informaţia este o minciună şi un fals, fără a prezenta dovezile necesare.

"În ultimii ani, românii au fost supuşi zilnic unei campanii de manipulare mediatică desfăşurată conştient şi cu maxim cinism de către unele instituţii de presă conduse de către Dan Voiculescu. Ultimul episod în care Antena 3, în fapt USL TV, a mediatizat un fals ordinar drept o dezvăluire a postului despre parcursul educaţional al ministrului Funeriu întrece orice limită a decenţei şi suportabilităţii politice. Solidari cu ministrul Funeriu şi considerând că cele mai multe din transmisiunile acestei televiziuni de partid nu reprezintă altceva decât execuţii mediatice sumare, realizate la comanda dlui Dan Voiculescu şi a Uniunii Socialiste PC-PSD-PNL, Partidul Democrat Liberal a luat decizia de a refuza, din acest moment, prezenţa în cadrul studiourilor Antenei 3 a reprezentanţilor săi. De asemenea, PDL va formula plângeri către Consiliul Naţional al Audiovizualului de fiecare dată când moderatorii acestui post sau invitaţii remuneraţi de către Trustul Intact vor formula aprecieri care nu reflectă realitatea obiectivă şi care se situează în afara normelor care reglementează activitatea în audiovizual. Ne rezervăm, totodată, dreptul de a acţiona în instanţele civile fapte care depăşesc cadrul amintit. Prima plângere pe care o vom formula CNA se referă la mediatizarea grosolanului fals cu privire la diploma de bacalaureat a domnului Daniel Funeriu, cerând sancţiunile maxime cuprinse pentru această încălcare a legii audiovizualului", se arată într-un comunicat de presă al PDL.

"Postul de televiziune A

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă în Germania: O mașină a intrat într-o mulțime și a ucis cel puțin o persoană

Wall-Street.ro acum 32 minute
O maşină a intrat într-o mulţime de oameni în oraşul Mannheim din vestul Germaniei, a anunţat ziarul local Mannheimer Morgen, citând martori oculari. Cel puțin o persoană a decedat și alte câteva persoane au fost rănite, scrie CNN. Forțele de ordine

POT anunţă că începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din funcţia de preşedinte al Senatului şi implicit de preşedinte interimar al României

News.ro acum 45 minute
POT anunţă luni că începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din funcţia de preşedinte al Senatului şi implicit de preşedinte interimar al României, acuzând că Ilie Bolojan a devenit ”un pericol de securitate naţională”. Partidul Oamenilor Tin

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Cod portocaliu de vreme nefavorabilă în Spania, în Comunitatea Autonomă Andaluzia

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Spania, unde este în vigoare un Cod portocaliu de vreme nefavorabilă în Comunitatea Autonomă Andaluzia. Astfel, sunt prognozate ploi abundente şi vânt puternic. Potrivit MA

Cât costă bluza purtată de Zelenski la Casa Albă. Vânzările au crescut după ironiile la adresa ținutei sale

Adevarul acum 28 minute
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a atras atenția la Casa Albă nu doar prin mesajele sale politice, ci și prin ținuta aleasă.

PNL va cere excluderea din PSD a lui Victor Ponta: „O să o facem, în termeni colegiali, civilizaţi”

Libertatea acum 2 ore
Cătălin Predoiu a anunțat că Partidul Național Liberal (PNL) va solicita excluderea lui Victor Ponta din Partidul Social Democrat (PSD), scrie News.ro.

Rezervele valutare la Banca Naţională a României au crescut la finalul lunii februarie la 62,593 miliarde euro

News.ro acum 2 ore
Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) au crescut la finalul lunii februarie la 62,593 miliarde euro, faţă de 60,837 miliarde euro la 31 ianuarie 2025, anunţă banca centrală. ”La 28 februarie 2025, rezervele valutare la Banca Naţiona

Sebastian Stan, pe covorul roșu alături de mama sa, la Premiile Oscar. Actorul român n-a obținut niciun trofeu

Ziua Constanta acum 5 ore
Sebastian Stan a apărut cu mama lui, Georgeta Orlovschi, la Premiile Oscar 2025. Apariția românului a fost cu atât mai elegantă deoarece alături de el a avut-o și pe Annabelle Wallis, actrița care îi e iubită. Actorul român în vârstă de 42 de ani, a

Ion Iliescu împlinește astăzi 95 de ani

Ziua Constanta acum 4 ore
Fostul președinte al României, Ion Iliescu împlinește azi, 03 martie, vîrsta de 95 de ani. Ion Iliescu (n. 3 martie 1930, Oltenița, Călărași, România) a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989-1992, apoi c

Zelenski consideră că un armistiţiu „fără garanţii” ar fi un „eşec”

G4Media acum 32 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat că orice încetare a focului în Ucraina ar fi sortită eşecului dacă nu există „garanţii de securitate” pentru a evita o reluare a ostilităţilor, relatează luni agenția de știri AFP, citată de Agerpr

Internarea forțată a consumatorilor de droguri, propusă printr-un nou proiect de lege

Adevarul acum 50 minute
Parlamentarii PSD propun internarea nevoluntară a consumatorilor de droguri în anumite cazuri, pentru protecția acestora și a celor din jur. Proiectul de lege a fost depus recent la Parlament și urmează să intre în dezbatere.

Vremea

București
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/8°
mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

10°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°