Acum câteva luni, prin martie, când Bute îşi apăra pentru a şaptea oară titlul, spuneam că este ghinionist. Şi am spus asta pentru că victoria sa superbă a trecut şi atunci aproape neobservată în media dâmboviţeană, mai mult din cauza unor evenimente politice care au excitat condeierii şi vorbăreţii decât victoria sa. Încheiam atunci cam aşa :

” Ghinionul lui Bute este că e contemporanul şi conaţionalul lui Băsescu şi Severin şi al lui Bercea şi al lui Păsat şi al lui Voicu şi al lui Ritzi şi al lui Roberta şi al lui Vântu şi al lui Felix care au grijă ca presa sa aibă ce scrie.”

Sâmbătă seara, Bute a reeditat evenimentul şi şi-a mai apărat odată titlul, de data asta la el în ţară, împlinindu-şi un vis de aur: să îşi apere titlul în faţa românilor. Cuvintele sale, lacrimile sale au fost sincere şi pentru asta merită tot respectul nostru.

Numai că nu se putea să nu apară şi cineva care să strice toată frumuseţea serii şi să nu dea cu băţul în baltă. Până acum, la celelalte meciuri ale lui Bute, l-am observat intercalându-se în toate momentele mai importante, în toate pozele pe care cineva încerca să le facă cu Bute. Apărea peste tot, enervant de insistent, ca ciocănitoarea Woody, ca nu cumva să apară poze în vreun ziar şi să nu fie şi el remarcat prin zonă. Mi-am dat seama că omul e în campanie de imagine şi vrea să îşi lege fizicul de tot ce e frumos şi bun, dar gestul său de sâmbătă m-a convins că nu e numai băgăreţ, este şi responsabil cu lustrul. În timpul cuvântului lui Bute s-a insinuat iarăşi în spatele lui şi i-a şoptit să nu uite să pomenească în acatistele sale si despre TOAŞA, doamna doamnelor, spaima rododendroanelor. Iar Bute, de bună credinţă, a considerat că nu e rea ideea pentru că, în ultimă instanţă, şi ministerul toaşei contribuise substanţial la împlinirea acestui vis, lucru pentru care ar fi meritat aplauze. Numai că, ce nu