Exporturile au revenit pe creștere în mai față de luna anterioară, dar cele mai bune rezultate rămân cele obținute în luna martie, se arată într-un comunicat remis de Institutul Național de Statistică (INS).
Conform sursei citate, în luna mai, exporturile FOB au crescut față de luna precedentă cu 12,9% la valori exprimate în lei (13,0% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 13,1% la valori exprimate în lei (13,2% la valori exprimate în euro).
Dacă se compară cu aceeași lună din anul 2010 exporturile au crescut cu 25,3% la valori exprimate în lei (27,1% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 21,6% la valori exprimate în lei (23,4% la valori exprimate în euro).
Potrivit estimărilor preliminare ale Institutului Naţional de Statistică, exporturile FOB au însumat 15,69 miliarde lei (3,82 miliarde euro), iar importurile CIF au însumat 20,3 miliarde lei (4,94 miliarde euro).
"Deficitul comercial FOB-CIF în luna mai 2011 a fost de 4,61 miliarde lei (1,12 miliarde euro), mai mare cu 445,2 milioane lei (122,3 milioane euro) decât cel înregistrat în luna mai 2010", se arată în comunicatul INS.
Creștere de peste 30% în primele cinci luni
În primele cinci luni ale acestui an exporturile FOB au fost de 76,26 miliarde lei (18,23 miliarde euro), iar importurile CIF au fost de aproximativ 91,4 miliarde lei (21,87 miliarde euro). Comparativ cu aceeași perioadă din anul anterior, exporturile au înregistrat o creștere de 33,8% la valori exprimate în lei (32,0% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 24,7% la valori exprimate în lei (23,2% la valori exprimate în euro).
Cele mai bune rezultate s-au raportat, în ceea ce privește exporturile realizate, în luna martie, suma totală fiind de 4,08 miliarde de euro. În aprilie, exporturile au scăzut la 3,3