Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Am fost la CONCERTUL BON JOVI DE LA BUCUREŞTI şi confirm ce a scris Jon pe pagina de Facebook: "INCREDIBIL!" GALERIE FOTO ŞI VIDEO

Publicat in Gandul, luni 11 iulie 2011 ·

Dacă ghinionul i-a urmărit în ultima perioadă pe membrii trupei Bon Jovi - Jon abia a suferit o intervenţie chirurgicală la genunchi, iar Richie Sambora a fost la dezintoxicare - toate emoţiile fanilor din România s-au risipit aseară odată cu primul acord al lui "Raise your hand" care a răsunat în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. Vreme de trei ore Jon Bon Jovi, Richie Sambora, David Bryan şi Tico Torres nu au ratat niciun hit al trupei care a adunat în spate aproape 30 de ani de carieră şi sute de concerte, până acum însă niciunul în România. "A fost un show incredibil şi cu siguranţă a meritat aşteptarea", a comentat de altfel Jon pe pagina sa de Facebook, la puţin timp după încheierea concertului.

Foto: Ovidiu Micsik

Începând cu ora 20.00, Bon Jovi a reuşit să ridice temperatura în centrul Bucureştiului şi aşa toropit de cele aproape 40 de grade din termometre. A fost ajutat de peste 50.000 de oameni care s-au transformat într-un veritabil "backing vocals" vreme de 180 de minute în cap cât a durat concertul. De altfel, atmosfera a devenit incendiară încă de la prima piesă "Raise your hands" şi a crescut în intensitate cu "You give love a bad name" sau "Runaway".

Foto: Ovidiu Micsik

"Sper că este destul de cald pentru voi. Voi încerca să ridic temperatura", a glumit Jon Bon Jovi, a cărui vestă bleu se transformase într-una aproape bleumarin de la transpiraţie.

Foto: Ovidiu Micsik

După o oră, a venit şi momentul de respiro, "Bed of roses", însoţit de aplauzele şi ovaţiile prelungite în momentul în care Jon Bon Jovi şi-a pus în jurul umerilor un streag tricolor pe care era scris numele trupei. Câteva minute mai târziu a venit rândul lui Richie Sambora să-i fure din admiratori colegului său, cei peste 50.000 de oameni strânşi în Piaţa Constituţiei cântându-i "La mulţi ani!" pentru cei 52 de ani pe

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Seară de poezie în Iulius Town, cu Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, Răzvan Țupa și alte nume consacrate, în cadrul Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara

Press Alert acum 53 minute
Încă de la inaugurare, Iulius Town a sprijinit inițiative cultural-educative, aducând programele culturale mai aproape de public. În această săptămână, în orașul de pe Bega are loc Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM), iar

Guvernul francez anunţă suspendarea reformei pensiilor până la alegerile prezidențiale din 2027, în încercarea de a evita o moţiune de cenzură

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Prim-ministrul francez Sébastien Lecornu a anunţat marţi, în Adunarea Naţională, că va propune suspendarea reformei pensiilor ‘până la alegerile prezidenţiale’ din 2027, într-o tentativă de a depăşi

Crește salariul minim în România? Fostul ministru a făcut anunțul: „Vă asigur de acest lucru!”

Cancan acum o ora
Vești bune pentru români! Deși situația economică actuală la noi în țară nu este una tocmai bună, iar Guvernul condus de Ilie Bolojan a luat mai multe măsuri dure, salariul minim ar putea crește în curând. Un fost ministru a făcut anunțul. Află, în

Un adolescent din Arad a fost trimis în judecată după ce a lovit un băiat de 12 ani care ulterior a murit

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un adolescent de 16 ani a fost trimis în judecată, după ce a lovit un băiat de 12 ani, iar victima a murit în spital două săptămâni mai târziu, a informat, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ara

Veşti proaste de la FMI: Economia României va creşte cu doar 1% în 2025, în timp ce prognozele pentru inflaţie şi şomaj se înrăutăţesc

Ziarul Financiar acum 2 ore
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a publicat astăzi prognozele economice de creştere la nivel Global, în versiunea de toamnă. Astfel, economia România ar urma să crească cu doar 1% în 2025, iar în 2026 creşterea va fi de 1,4%. Totuşi, FMI păstrează

Unul dintre bărbaţii căutaţi pentru furtul a aproape 10 milioane de lei dintr-un oficiu poştal din Timişoara, prins în Italia, unde se ascundea într-un apartament

HotNews acum o ora
Unul dintre bărbaţii suspectaţi că au furat aproape 10 milioane de lei din sediul unui oficiu poştal din Timişoara a fost prins în Italia. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, are pe numele său un mandat de arestare preventivă, emis în lipsă. El se asc

Comisia Europeană vrea extinderea „zidului anti-drone” pentru a proteja întregul continent. Statele din sud şi vest s-au plâns că proiectul ignoră amenințările din regiunile lor

HotNews acum o ora
Comisia Europeană a propus extinderea iniţiativei ce prevede așa-numitul „zid anti-drone” pe flancul estic al Europei pentru a proteja întregul continent, după ce unele regiuni s-au declarat excluse, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali ai

Apele Române Dobrogea Litoral Contractele de închiriere pentru sectoarele de plajă cu destinație turistică au încetat la termen

Ziua Constanta acum o ora
Apele Române Dobrogea Litoral anunță că contractele de închiriere pentru sectoarele de plajă cu destinație turistică au încetat la termen, iar operatorii economici au obligația de a preda terenurile libere de sarcini. Mulți operatori economici au st

Turcescu: „Nicușor Dan e asigurat. N-are partid, dar are SRI-ul cu el”

Gandul acum 3 ore
N-am partid, dar am SRI-ul cu mine. Așa crede jurnalistul Robert Turcescu că procedează Nicușor Dan în lupta cu partidele politice. Declarația a fost făcută în emisiunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache. Vezi emisiunea integrală aici. „Bătălia lui cu ce

CSM insistă că noua lege a pensiilor lui Bolojan nu are nicio legătură cu cerințele Comisiei Europene

Gandul acum 3 ore
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) afirmă că ”este evident” că legea adoptată recent, prin care este din nou modificat substanţial regimul pensiilor de serviciu numai pentru magistraţi, nu are nicio legătură cu cerinţele Comisiei Europene, aş

Vremea

București
acum

14°
mar.

9°/16°
mie.

10°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

10°
mar.

7°/13°
mie.

3°/13°
joi

9°/15°
vin.

6°/17°
Constanta
acum

13°
mar.

9°/14°
mie.

10°/15°
joi

12°/14°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

5°/13°
mie.

5°/13°
joi

5°/13°
vin.

6°/15°
Timisoara
acum

15°
mar.

9°/16°
mie.

7°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/16°