"Subiectele nu au fost grele. Au avut o complexitate medie, nu mare. La oral, vineri, mi-e mai teamă. Ce e scris rămâne, dar la oral nu ai cum să faci contestaţie". Mărturisirea aparţine unuia dintre cei 1.065 de angajaţi de la Garda Financiară care au primit preaviz şi au participat luni la prima probă, scrisă, a examenului de testare profesională. În urma testării profesionale, care va avea şi o a doua probă - orală - se va decide cine pleacă şi cine rămâne. Examenul a avut loc în nouă centre din toată ţara.
Primii dintre angajaţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) care sunt testaţi sunt cei ai Gărzii Financiare, din cei peste 1.000 de comisari cu preavize urmând să plece din sistem circa 300 de persoane.
Următorii care vor fi testaţi din punct de vedere profesional sunt angajaţii Direcţiilor Finanţelor Publice, de unde vor trebui disponibilizaţi circa 1.100 de persoane. Ultimii care vor fi testaţi sunt vameşii, 600 de angajaţi urmând să îşi piardă posturile. Testările se fac în contextul reorganizării ANAF.
În total, din cei 5.000 de angajaţi ai ANAF care au primit preavize vor trebui să plece acasă circa 2.000 de persoane.
Teste de tip grilă, cu 25 de întrebări. "La oral, poate pica orice din Codul Fiscal"
Funcţionarii de la Garda Financiară care au participat luni la proba scrisă, de tip grilă, a examenului au avut de dat răspunsuri la 25 de întrebări, fiecare cu trei sau chiar patru variante, totalizând 100 de puncte. Candidaţii au avut la dispoziţie două ore. În funcţie de postul scos la concurs, au fost până la trei candidaţi pe un loc.
"Credem că gradul de promovabilitate va fi în regulă la proba scrisă. Noi suspectăm că la proba orală s-ar putea face ceva probleme, pentru că la proba orală este greu să faci contestaţie. La oral poate pica orice din Codul Fiscal. De exemplu, comisia poate să ceară unui