Primăria municipiului Mediaş va achiziţiona trei complexe noi de joacă care urmează a fi amplasate pe străzile Sebeşului, Bastionului şi Dealul Frucilor.
CITEŞTE ŞI:
Şedinţă de Consiliu Local la Mediaş. Vezi care sunt principalele propuneri
De asemenea, reprezentanţii municipalităţii au comandat întocmirea unui proiect tehnic de amenajare a spaţiului de joacă situat pe str. Brâncoveanu, urmând ca după aprobările legale să se înceapă execuţia acestor lucrări de amenajare. Tot în această perioadă s-a realizat şi un inventar al aparatelor de joacă pentru a demara procedura de achiziţie publică a componentelor necesare pentru înlocuirea celor deteriorate precum şi a unor aparate noi.
„În ceea ce priveşte locurile de joacă din municipiu, am comandat un proiect tehnic de amenajare a spaţiului situat pe str. Brâncoveanu (Sub Alee) urmând ca după finalizarea proiectului şi aprobarea lui în Consiliul Local, copiii să se bucure de un spaţiu modern. De asemenea, vom avea în vedere achiziţionarea unor complexe de joacă formate din platforme cu două tobogane simple, unul spiralat şi un leagăn. Începând de săptamâna viitoare, o firmă va întocmi un studiu de fezabilitate pentru amenajarea locurilor de joacă din municpiu, care va fi prezentat în Consiliul Local spre aprobare, urmând ca după aceea să găsim şi o sursă de finanţare. Practic dorim să schimbăm aspectul tuturor locurilor de joacă din municipiul Mediaş,“ a declarat primarul Teodor Neamţ.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!
Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu: