Europenii, deci şi românii consumă produse bazate pe organisme modificate genetic (OMG), fără să ştie. Iată ce spune la RFI directorul executiv al asociaţiei AgroBiotechRom, Nicolae Hristea. Chiar dacă produsul în sine nu a fost afectat în mod direct, animalele de la care provin anumite ingrediente au fost hrănite cu furaje modificate genetic.
Nicolae Hristea susţine că aşa-numitele OMG-uri (organisme modificate genetic) nu sunt nocive. El precizează că românii şi europenii în general consumă fără să ştie alimente bazate pe OMG-uri.
"Fiecare român, vrând-nevrând consumă, pentru că ponderea culturilor modificate genetic în lume este atât de mare, încât nu poate scăpa necontaminat nici un produs. E vorba de furajele care se produc în general pe proteină modificată genetic, importată din SUA, Argentina, Brazilia", explică el.
Teoria este contrazisă însă de preşedintele organizaţiei ecologiste Agent Green, Gabriel Păun. El e convins că magazinele din România sunt "curate" şi nu comercializează produse bazate pe OMG-uri.
"Sondajele de opinie arată că 82% dintre români doresc interzicerea OMG-urilor şi investigaţiile noastre la rafturi, dar şi angajamentele marilor retaileri din România arată că în acest moment nu există nici un aliment modificat genetic sau care să conţină organisme modificate genetic în România", spune Gabriel Păun.
Parlamentul European a stabilit recent ca fiecare stat membru să decidă singur dacă va cultiva sau nu organisme modificate genetic. Nicolae Hristea şi Gabriel Păun, intervievaţi de Cosmin Ruscior, despre OMG-uri
Europenii, deci şi românii consumă produse bazate pe organisme modificate genetic (OMG), fără să ştie. Iată ce spune la RFI directorul executiv al asociaţiei AgroBiotechRom, Nicolae Hristea. Chiar dacă produsul în sine nu a fost afectat în mod direct, animalele de la care provin anumite ingred