Aflate cu mult sub estimările analiştilor, datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică indică o inflaţie în scădere, de la 8,41 în luna mai, la 7,93 în iunie.
Pentru prima dată în ultimii doi ani, România a avut o deflaţie, în ciuda aşteptărilor analiştilor economici, care anticipau o inflaţie la maximul anului, de 8,5 la sută. Tendinţa de decelerare a inflaţiei este pusă, de către INS, pe seama începerii perioadei de recoltare.
De asemenea, în iunie, preţurile produselor alimentare au scăzut cu 1,3%, în special ca urmare a ieftinirii cartofilor cu 2%, dar şi a reducerii preţurilor la lapte şi produse lactate cu 0,24%. Scăderi de preţuri s-au remarcat şi la alte legume şi conserve de legume, care s-au ieftinit in mai cu 12,33% sau la medicamente (-0,03%). De cealaltă parte, însă, ieftinirea produselor alimentare a fost compensată în mare parte de creşterea preţurilor pentru servicii cu 0,7%, în special la cele pentru transport aerian (+2%) şi telefonie (+2%).
Pe fondul ieftinirii produselor alimentare, preţurile de consum au scăzut cu 0,3% în iunie, comparativ cu luna mai. Cea mai recentă scădere a preţurilor de consum a avut loc în luna august 2009, iar de la începutul acestui an, preţurile de consum au urcat cu 2,75%.
Potrivit reprezentanţilor BNR, riscurile în ceea ce priveşte creşterea preţurilor în 2011 ţin de posibilele ajustări în structura şi dinamica preţurilor administrate. Recent, guvernatorul Mugur Isarescu a declarat că inflaţia ar urma să atingă vârful în iunie, de 8,76 la sută, iar apoi să scadă, până la finele anului.