Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căldura "a aprins" judeţul Timiş: zeci de incendii şi numeroşi oameni căzuţi în stradă

Publicat in Adevarul, luni 11 iulie 2011 ·

Temperaturile înalte au făcut ca o mare parte din teritoriul judeţului Timiş să ajungă "inflamabil". Atât pompierii, cât şi angajaţii ambulanţei au muncit pe bandă rulantă pentru a interveni la numeroasele cazuri sesizate la 112. Veştile rele continuă: căldura îi va marca pe timişoreni şi în noua săptămână.

În ultimele 48 de ore pompierii timişeni nu au mai avut somn, iar apelurile la 112 care anunţau incendii au venit una după alta.Temperaturile înalte au dus la pârjolirea vegetaţiei uscate, culturilor, precum şi la provocarea unor incendii la anexele unor case. Cazurile fierbinţi au fost înregistrate atât la marginea judeţului, cât şi în Timişoara, iar lipsa hidranţilor de apă a îngreunat intervenţiile.

"Oamenii focului" au intervenit în Sânnicolau Mare, Albina, Lugoj, Dumbrăviţa, Timişoara, Urseni, Calacea, Ficătar, Ghilad, Coşteiu şi Liebling. În majoritatea cazurilor pagubele financiare au fost minime.

Şi angajaţii Ambulanţei Timiş au avut mai mult de muncă după ce zece timişoreni au leşinat în plină stradă din cauza căldurii, iar alte persoane au cerut consultaţii la domiciliu. "Ne aşteptăm la mai multe cazuri de leşin. Suntem pregătiţi să intervenim, însă le cerem localnicilor să nu îşi pună viaţa în pericol. Le recomandăm să fie atenţi cu hidratarea şi momentele zilei în care aleg să facă deplasări în oraş", spune Leonida Iancu, directorul Ambulanţei Timiş.

Citeşte şi blogul lui Gerhald Ernst pe reţeaua Idei Libere: Metode de pierdut timpul. Sfaturi pentru bugetari

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atacul rusesc asupra Sumî este un „semnal” pentru Ucraina și SUA după o întâlnire-cheie, susține un expert

HotNews acum 8 ore
Atacul Rusiei asupra orașul Sumî din duminica Floriilor, în care au murit peste 30 de persoane și au fost răniți mai bine de 115 de oameni, a fost lansat la nici 48 de ore după ce emisarul lui Donald Trump s-a întâlnit cu Vladimir Putin pentru discu

Informări publice - 14 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
UAT MUNICIPIUL BRAŞOV aduce la cunostinţă tuturor persoanelor interesate obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 86 /06.03.2025 şi începerea lucrărilor de construire privind terenul situat in judetul Brasov, str. Ioan V Socec nr. 2, identificat cu

Naționala de handbal feminin a României s-a calificat la Campionatul Mondial 2025!

Ziua Constanta acum 8 ore
Naționala de handbal feminin a României s-a calificat la Campionatul Mondial 2025, după ce a învins echipa Italiei, cu scorul de 31-18 (14-11), duminică seara, la Bistrița, în manșa secundă a play-off-ului. Tricolorele au câștigat și prima manșă, cu

Trei medalii de aur pentru România la Campionatele Europene de haltere. Mihaela Cambei a stabilit un nou RECORD

Gandul acum 6 ore
Mihaela Cambei, 21 de ani, a câștigat trei medalii de aur și a stabilit două recorduri la Campionatele Europene de Haltere de la Sofia. De asemenea, românca Ioana Miron a adus acasă medalia de bronz, câștigată în prima zi a competiției europene. Mih

Șeful Pentagonului amenință că va lovi puternic Iranul dacă negocierile nucleare eșuează. „Există alte opțiuni”

HotNews acum 9 ore
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a amenințat că Statele Unite ar putea „lovi puternic” Iranul dacă negocierile în dosarul nuclear nu vor reuși, la o zi după discuțiile rare dintre cele două țări menite să împiedice Teheranul să obțină

Katy Perry, Gayle King şi alte 4 femei vor ajunge luni la "marginea spaţiului". Va fi una dintre cele mai urmărite misiuni de turism spaţial suborbital din ultimii ani. Când devii astronaut şi ce este "marginea spaţiului”?

News.ro acum 6 ore
Blue Origin va duce luni un echipaj format din şase pasagere, între care se numără şi celebrele Katy Perry şi Gayle King, la marginea spaţiului, urmând să fie una dintre cele mai urmărite misiuni de turism spaţial suborbital din ultimii ani, relatea

Superliga – play-out: Unirea Slobozia – UTA Arad 2-1. Oaspeţii au marcat în minutul 90+5, din penalti

News.ro acum 9 ore
Echipa Unirea Slobozia a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia UTA Arad, în etapa a patra din play-out-ul Superligii. Arădenii au avut prima ocazie importantă a meciului, prin Mpoku, în minutul 12, iar gazdele au replicat târziu, cu

Formula 1: Oscar Piastri a câştigat Marele Premiu al Bahrainului. "A fost un weekend incredibil", spune australianul

News.ro acum 10 ore
Australianul Oscar Piastri (McLaren) a câştigat, duminică, Marele Premiu al Bahrainului, a patra etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Este a doua sa victorie din acest sezon, după cea din China. Australianul a pornit din pole position în Bahr

Marius Tucă Show începe luni, 14 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Mesaj Ro-Alert: Urs în orașul Bușteni

Mediafax acum 7 ore
La fața locului se deplasează un echipaj SMURD de la Detașamentul Sinaia. Prezența urșilor în localitățile de pe Valea Prahovei reprezintă o problemă recurentă în ultimii ani. În vara anului trecut, o tânără de 19 ani a fost ucisă de urs pe un drum

Vremea

București
acum

lun.

5°/20°
mar.

6°/17°
mie.

8°/22°
joi

9°/21°
Iasi
acum

lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
mie.

11°/21°
joi

10°/21°
Constanta
acum

lun.

1°/12°
mar.

7°/11°
mie.

9°/13°
joi

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/15°
mar.

8°/13°
mie.

8°/23°
joi

10°/22°
Timisoara
acum

12°
lun.

11°/13°
mar.

10°/19°
mie.

8°/23°
joi

14°/25°