Pentru o seară, magia Mexicului a răsunat în sala Filarmonicii „Oltenia“, marcând cu succes finalul de stagiune 2010-2011â
În seara de vineri, 8 iulie, fântâna muzicală dădea tonul în centrul Craiovei. Mai jos, la o terasă vizavi de filarmonică, se auzea o muzică artificială, lipsită de sens şi mesaj. În sala instituţiei, însă, dirijorul mexican Eduardo Gonzáles şi compatrioţii săi, tenorii Héctor López şi José Manuel Chú, au reuşit să aducă o oază de linişte publicului. Aşa, ca la sfârşit de stagiune. Împreună cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia“, formată din 67 de instrumentişti – fiecare cu un rol important în reprezentaţie –, ei au cântat Mexicul şi au încântat craiovenii.
Pasiune mexicană
Concertul, intitulat „Mexico in The World“, a fost unul de zile mari, pentru care sala filarmonicii merita să fie, măcar de data aceasta, plină. Ea s-a dovedit, însă, neîncăpătoare pentru muzica frumoasă a mexicanilor, pe care – putem spune – o trăim şi o înţelegem mai bine, cu atât mai mult cu cât noi înşine suntem latini, sangvinici şi emoţionali.
Eduardo Gonzáles a urcat la pupitrul pe care îl merită, fără îndoială. Energia de care a dat dovadă mexicanul cu baghetă în mână l-ar fi impresionat şi pe cel mai rigid spectator. Tornada de stări exprimată de muzica pe care o dirija i se vedea pe chip şi în gesturi, fie că zâmbea sau răsfoia partiturile cu nerv şi precizie. Era integrat complet în atmosferă.
Tenorii Héctor López şi José Manuel Chú, prietenii săi – pentru că aceasta a fost impresia pe care ne-au lăsat-o, una de înţelegere şi armonie – ne-au reamintit ce înseamnă talentul muzical adevărat şi cât de mult poate impresiona o voce care sună bine, cu sau fără microfon, şi categoric fără „ajutoare“ de playback. „Quando sere al placido“ şi „La mia letizia infondere“ de Giuseppe Verdi, „A la orilla del mar“ de Manuel Espér