Un bărbat de 52 de ani a fost prins la volanul unui autoturism deşi avea permisul de conducere retras medical de acum doi ani, din data de 19 iulie 2009. Braşoveanul a fost prins ieri, în timpul unei acţiuni a poliţiştilor rutieri, desfăşurată pe Calea Făgăraşului.
Oamenii legii i-au retras permisul fiindcă bărbatul suferă de epilepsie. Pentru că totuşi a continuat să şofeze, braşoveanul s-a ales cu dosar penal şi este cercetat în libertate pentru infracţiunea de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având permisul de conducere suspendat. Poliţiştii spun că şoferii care au permisul retras medical îl pot redobândi dacă medicul legist constată că starea lor de sănătate s-a ameliorat şi pot şofa din nou.
Peste 30 de şoferi se află, la ora actuală, în situaţia de a merge la medic pentru a-şi putea recăpăta permisul de conducere. „În evidențele I.P.J.Brașov, figurează, la 10.07.2011, 32 persoane în astfel de situație care, pentru a reintra în posesia permisului de conducere, trebuie să fie examinate de Serviciul de Medicină Legală Brașov", a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, comisarul şef Liviu Naghi.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: