* Investitorii se tem că Italia va fi următoarea victimă a crizei datoriilor
Acţiunile societăţilor listate la bursele din Europa au scăzut ieri, investitorii temându-se că următoarea victimă a crizei datoriilor din zona euro va fi Italia. De asemenea, pieţele au fost influenţate în mod negativ de creşterea inflaţiei în China.
Titlurile "Intesa Sanpaolo" SpA, a doua bancă din Italia, au coborât cu 5,7%, la 1,56 euro. "HSBC Holding" Plc a redus calificativul băncii italiene la "neutral", de la "overweight".
Titlurile "UniCredit" SpA, cea mai mare bancă din Italia, au înregistrat un declin de 3,3%, la 1,19 euro.
Directorul executiv al băncii, Federico Ghizzoni, a declarat, citat de Corriere della Sera, că a constatat interes pentru participaţia de 7,5% pe care o deţine Libia la această instituţie creditoare. Potrivit spuselor sale, "UniCredit" urmăreşte cu atenţie evenimentele din Libia şi speră la o clarificare rapidă a situaţiei. Banca Centrală a Libiei deţine o participaţie mai mică de 5% din "UniCredit", iar Autoritatea de Investiţii din Libia - 2,6%.
Acţiunile "Fiat" SpA, cel mai mare constructor auto din Italia, au scăzut cu 5,3%, la 6,87 euro. "Société Générale" SA a redus calificativul acordat titlurilor companiei auto, îndemnând la vânzarea acestora.
Titlurile "Fiat Industrial" SpA, producător italian de camioane şi tractoare, s-au depreciat cu 4,7%, la 4,18 euro.
Acţiunile "Parmalat" SpA, cel mai mare producător de lactate din Italia, au pierdut 5,5%, ajungând la 2,37 euro.
Acţiunile "ING Groep" NV, cel mai mare furnizor olandez de servicii financiare, au scăzut cu 6,4%, la 7,85 euro. Guvernul olandez s-a pronunţat pentru menţinerea băncilor ca entităţi întregi, în acest moment, în defavoarea separării acestora.
Titlurile "Bank of Ireland" Plc au coborât cu 8,6%, la 10 eurocenţi. Cea mai mare bancă di