Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DJ Project a încins atmosfera la Răstoliţa

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 11 iulie 2011 ·

Valea Mureşului Superior a răsunat sâmbătă seara când în cadrul Festivalului de Datini şi Obiceiuri a Comunităţilor de pe Valea Mureşului, pe scena mare au urcat membrii trupei DJ Project. Peste 1.000 de oameni au cântat alături de cei trei memrbii ai trupei, concertul terminându-se târziu în noapte.

Formaţia a interpretat piesele cunoscute de iubitorii genului precum „Hotel”, „Dor de noi” sau „Şoapte”. În octombrie 2000, doi DJ din Timişoara, DJ Gino Manzotti (Handke Giuseppe) şi DJ Maxx (Florea Ovidiu Nicolae) au hotărât să înfiinţeze un proiect muzical, intitulat DJ Project. Anul următor apare primul lor material discografic, „Experience”, la Media Services Sony Music. În anul 2002, o nouă apariţie discografică: „Spune-mi tot ce vrei”. Tot la Media Services. Din toamna lui 2003, Dj Gino Mazotti şi Dj Maxx au cooptat-o în proiectul lor şi pe Elena Baltagan (Ellie White) şi au scos primul album în noua formulă, „Lumea ta”, al treilea material discografic de la înfiinţarea formaţiei. La finele anului 2009, Dj Project întrerupe colaborarea cu Elena, ca urmare a dorinţei acesteia de a urma o carieră solo, înlocuind-o cu Giulia ca solistă. Aceasta din urmă ne-a declarat, cu prilejul concertului de sâmbătă, că vara aceasta este plină de concerte pentru cei de la DJ Project. “Deocamdată urmează foarte multe concerte la mare, o să fim în discoteca “Tineretului” mai mult, dar nu numai şi se anunţă o vară senzaţională, ca şi vara trecută, de altfel”, a declarat aceasta.

Valea Mureşului Superior a răsunat sâmbătă seara când în cadrul Festivalului de Datini şi Obiceiuri a Comunităţilor de pe Valea Mureşului, pe scena mare au urcat membrii trupei DJ Project. Peste 1.000 de oameni au cântat alături de cei trei memrbii ai trupei, concertul terminându-se târziu în noapte.

Formaţia a interpretat piesele cunoscute de iubitorii genului precum „Hotel”, „Dor de no

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 46 minute
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 2 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 2 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 35 minute
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 2 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum 3 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 4 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Unul dintre cei mai căutați infractori români, aflat pe lista Most Wanted, prins la Moscova. Interpolul îl vâna de mai bine de 10 ani

Libertatea acum 5 ore
Unul dintre cei mai căutați infractori români, Vasile Rodideal, originar din Republica Moldova, a fost arestat la Moscova, relatează RIA Novosti, citând documente judecătorești. Biroul Național Central al Interpol îl căuta de mai bine de 10 ani, pot

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°