Şeful Ministerului de Externe a comentat şi discuţia pornită de preşedintele Băsescu, legată de înfiinţarea unui nou minister, cel al fondurilor europene, dar şi circulara pe care liderii PDL au trimis-o în teritoriu şi prin care cereau informaţii despre evenimentele locale, culturale, religioase pentru ca şefii partidului să participe.
CP: - Zilele trecute a venit Traian Băsescu la Guvern şi înţeleg că a discutat cu Emil Boc, discuţie în urma căreia a rezultat ideea înfiinţării unui minister pentru fondurile europene, precum şi o analiză ce trebuie făcută fiecărui ministru în parte pe atragerea fondurilor europene. Ştiţi că de mulţi ani sunt criticaţi atât guvernul cât şi mulţi miniştri ai săi, spunându-se că Traian Băsescu conduce Guvernul. În urma a ceea ce s-a întâmplat acum, că a venit Traian Băsescu şi a decis înfiinţarea unui nou minister…
Teodor Baconschi: - Nu despre asta e vorba, în primul rând, preşedintele are dreptul, conform Constituţiei, de a participa şi de a conduce chiar, din când în când, şedinţele Executivului. În al doilea rând, ideea că un minister al fondurilor europene ar aduce mai multă coerenţă în efortul de a îmbunătăţi rata absorbţiei este mai veche. Chiar Comisia Europeană, în discuţiile cu oficialii români, a propus o astfel de formulă. Alte state membre noi care absord fonduri structurale au creat astfel de ministere. Sunt în favoarea ideii pentru că e vorba de sume mari, bariere birocratice, o lipsă până acum vizibilă de coordonare şi cred că un astfel de minister ar îmbunătăţi procesul. Pe de altă parte, nu e vorba de concentrarea în acest nou portofoliu a tuturor fondurilor. Ministerele de linie, în special Dezvoltarea Regională şi Turismul, Mediul şi Transporturile, Agricultura, care derulează programe operaţionale cu UE, vor continua să o facă, dar va exista o umbrelă, un loc, o interfaţă, unde toat